Anunţul şefului Metrorex: Cum va fi eliminată aglomeraţia de la metrou

Autor: R.L.

 

Directorul general al Metrorex, Dumitru Şodolescu, a declarat, luni, că instituţia pe care o conduce intenţionează să extindă Magistrala Pipera cu încă două staţii, una dincolo de Pipera, iar cealaltă dincolo de Berceni.

 

Directorul Metrorex, Dumitru Şodolescu, susţine că pentru eliminarea aglomeraţiei de pe Magistrala Pipera – Berceni este nevoie de încă două staţii, respectiv câte una la cele două capete.

 

„Am demarat formalităţile pentru studiul de fezabilitate, pentru extindere, atât spre Pipera, cât şi spre Berceni, ceea ce va conduce la micşorarea timpului între două garnituri de metrou. Timpul de aşteptare ar putea să scadă la 90 de secunde, iar acum este în jur de trei minute”, a declarat, luni, Dumitru Şodolescu.

sursa

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Flora Năstase, supranumită „Regina Blănurilor”, revenire spectaculoasă după zece ani de absenţă. A fost dărâmată de pierderea unui milion de euro

Adina Buzatu a făcut spectacol în păşi de tango Argentinian! Cine a fost alături de ea pe scenă

Adela Diaconu a dat distincţiile anului 2018! În cadrul „Galei Performanţei şi Excelentei 2018”, vedeta de televiziune din Braşov a premiat valorile autohtone

Dana Budeanu, declarații despre vaccin: „Nu mă voi vaccina niciodată”

Horoscop vineri, 14 mai. Sfârșit de săptămâna cu scandal pentru o zodie: Evită nerăbdarea şi graba

SCANDAL MONSTRU! Final de drum pentru Gabriela Cristea și Tavi Clonda! Ce s-a întâmplat este complet neașteptat

Mărturii despre viaţa de apoi. O femeie susține că timpul se oprește pe acel tărâm. Ce spun specialiștii

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies