kanald.ro
Stiri
Apel disperat, după ce mai multe animale au fost salvate de la moarte, în Ilfov! Ce urmează să se întâmple acum cu ele e revoltător. Imagini greu de privit: „Era căzut și își dădea ultima suflare. N-am să uit”
Situație revoltătoare, după ce mai mulți cai și câini au fost salvați din „ghearele” unor proprietari care îi lăsau să moară de foame. Ce a decis acum instanța e și mai revoltător.
Fotografii de-a dreptul șocante au devenit virale pe rețelele de socializare, după ce șefa Biroului Protecția Animalelor din Consiliul Județean Ilfov a decis să spună lucrurilor pe nume și să facă publică decizia unei instanțe de a trimite înapoi către proprietari mai mulți cai și câini care au fost cândva salvați de autorități după ce au fost ținuți în condiții îngrozitoare și lăsați să moară în chinuri pe o proprietate privată din Ilfov!
Imagini șocante surprinse într-o localitate din Ilfov! Decizia instanței a stârnit revoltă
Femeia nu a mai putut să tacă și a decis să spună tot ce a văzut cu proprii ochi la sfârșitul anului trecut, mai exact în data de 3 februarie, în momentul în care a ajuns la locația cu pricina. A primit un telefon de la Poliție să se deplaseze urgent în localitatea Nuci, Ilfov, pentru un caz, dar nici nu își imagina ce o aștepta acolo.
Imaginile pe care le-a văzut au fost parcă desprinse din filmele de groază, iar acum, după luni întregi de tăcere, aceasta a decis să facă totul public, revoltată fiind de decizia luată de instanță. Animale moarte, întinse pe jos, unele chiar în stare de descompunere, asta e imaginea revoltătoare pe care nimeni nu ar avea cum să o uite vreodată.
Toți cei care s-au implicat în acea perioadă în salvarea animalelor lăsate să moară de foame fac acum un apel disperat pe rețelele de socializare și cer ajutor de la toată lumea, pentru ca efortul pe care l-au depus să nu fi fost în zadar.
Nici nu vor să se gândească la ce s-ar putea întâmpla cu bieții cai și câini dacă vor ajunge din nou la stăpânii care îi maltratau.„3 februarie. Ora 18, cam așa. Mă sună un polițist și-mi zice să mă pregătesc că avem un caz urât. Există suspiciuni că mai multe animale, câini și cai, au fost lăsate să moară de foame, pe o proprietate privată din localitatea Nuci, Ilfov. Mi-am sunat imediat colegii.
O oră mai târziu eram la fața locului. S-a intrat cu mandat de percheziție. Am intrat și ochii mi s-au dus direct pe el. Un cal care fix atunci pleca din lumea asta. Era căzut în propriile fecale și își dădea ultima suflare. N-am crezut că o să văd o inimă cum se oprește…N-am crezut și n-am să uit.
Mi-aduc aminte că am luat telefonul și am început să sun. Nu mai aveam nicio logică în cap, știam doar că trebuie să chem ajutoare, că nu putem singuri. I-am sunat pe rând pe Anca Tomescu, pe Ovidiu Roșu, pe Liana Petrovici, pe Kuki Alexandru Barbuceanu și pe mulți alții…Se făcuse deja ora 20. Nu mai știu ce le-am spus, dar o oră mai târziu toți erau acolo, cu mulți alți oameni chemați de ei. Până la 4 dimineața am preluat din animale. Câini și cai. Pe la 5 și jumătate dimineața am ajuns acasă. Au urmat zile cumplite. N-avem loc pentru toți caii. În final, am găsit. Cu greu, zeci de telefoane date, zeci de hârtii, ore și ore de discuții. Apoi, ne-am luptat să ținem în viață aceste animale. Doi cai și doi câini n-au rezistat.
Toate aceste animale au avut nevoie de o grămadă de servicii medicale. Zi de zi, medicii erau cu ochii pe ele. Mă trezeam dimineața la 7 și deja aveam, pe grup, poze cu câinii și mesaj de la Anca Tomescu, că sunt bine, că au mâncat nu știu ce boabe, că ar fi bine să le facem și orez cu carne, că au nevoie de nu știu ce. Catalina Voica mă tot suna și căuta disperată variante să ne ajute. Îmi aduc aminte că la un moment dat am vrut să-l sun pe Ovidiu Roșu și mi-am zis: hai lasă, că n-are timp de întrebările mele, de două zile e în grajd lângă una dintre iepe. De doctorul Florin Catalin Mlagiu ce să mai zic? Zilnic a fost la caii preluați, zi de zi. Și zi de zi mă suna să-mi spună de ce anume avem nevoie, ce analize și teste le-a făcut cailor, ce analize trebuie să mai facă. Uneori îmi preda efectiv anatomia calului. Doar primele cuvinte pe care le spunea le înțelegeam: „doamnă sau domnișoară, că am uitat?”. În rest, nu înțelegeam mai nimic, dar simțeam cum luptă cu toată ființa lui să salveze acești cai. Și după ce terminam cu anatomia, mă lua doamna Liana Petrovici cu dreptul: „Hilde, fii atentă aici!”. Fiecare dintre noi a luptat, cum a știut și a putut mai bine.
Noi, Consiliul Județean Ilfov, ne-am asumat orice cheltuială pentru aceste animale. Nu mi-aș fi dorit să existe un astfel de caz, dar cumva, acolo în sufletul meu, eram fericită că într-un final o instituție a statului a intervenit repede într-un caz de salvare a animalelor și că își asumă obligația de a plăti sume mari pentru ele, că nu mai e totul lăsat pe umerii ong-urilor.
Și când în sfârșit statul interveni repede și corect, când în sfârșit statul și ong-urile făcură echipă bună, când caii începură să zburde în manej, când câinii începură să iasă la joacă, proprietarii își luară avocat, iar judecătorul bătu cu ciocanul și zise: animalele să se întoarcă la proprietar. Decizie definitivă.
Nu comentez decizia instanței. Nu zic că proprietarii sunt de vină. Nu zic că îngrijitorii sunt de vină. Instanța va decide asta (cercetarea penală pe legea protecției animalelor merge mai departe, practic instanța a spus acum că până se stabilește dacă proprietarii ori îngrijitorii sunt de vină, animalele se întorc la proprietar). Eu știu ce am văzut, eu știu ce am trăit. Și știu că n-o să uit.
Mă doare sufletul și resimt totul ca pe un eșec, deși nu este eșecul meu sau al echipei mele. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au sărit în ajutor, celor care mi-au dat mesaje și m-au sunat! De mâine, proprietarii au permisiunea să își ia animalele înapoi…
Vă las poze din noaptea aia, de la fața locului, de a doua zi, dar și de pe parcurs, să vedeți cum s-au schimbat. Nimic altceva de zis”, a scris Hilde Teodora pe pagina personală de Facebook.