
Astfel, în ultimele zile, după ce Culiţă Sterp a făcut o serie de declaraţii şocante cu privire la moralitatea soţiei sale, Carmen de la Sălciua este atât de supărată încât nici nu mai vrea să audă de el.
”Carmen este disperată că trebuie să dea, din nou, nas în nas cu el.
Nu îl mai suportă, se simte trădată, înşelată şi batjocorită de bărbatul pe care ea l-a iubit la nebunie. Dar, în perioada asta, ea este nevoită să îi suporte prezenţa pentru că au o serie de obligaţii artistice împreună. Ea nu era încă hotărâtă să divorţeze şi au luat, împreună, nişte cântări, şi au de cântat împreună, de Crăciun. De fapt, au cântări până prin 2019 la jumătate, iar Carmen nu ştie cum să scape de ele”, ne-a spus o apropiată de-ale cântăreţei.
Mai mult decât atât, în ultima vreme, Carmen de la Sălciua a luat o decizie drastică cu privire la cariera ei artistică. ”NU mai vrea să accepte nicio cântare în compania lui Culiţă. Adică, a pus, clar, problema de ori ea, ori el. Împreună, sub nicio formă. Nu poate să îl mai vadă în ochi, darămite să cânte, să danseze, să zâmbească pe aceeaşi scenă. Este o femeie rănită şi, normal, decizia ei e de înţeles”, ne-a mai spus sursa citată.
Carmen de la Sălciua, indignată de vorbele lui Culită Sterp
După ce, într-o emisiune TV, Culiţă Sterp a început să susţină că, de fapt, Carmen de la Sălciua l-ar fi înşelat înainte de a depuna actele de divorţ, cea mai sexy cântăreaţă de muzică populară de la noi a fost mai indignată ca niciodată. ”Carmen este foarte afectată de cele spuse de Culiţă la tv. A făcut o serie de acuzaţii urâte la adresa ei, asta în condiţiile în care el a greşit foarte mult faţă de ea. A înşelat-o înainte de nuntă, şi la o lună după nuntă... Ce poate fi mai grav şi mai urât decât atât?! Mai mult, una dintre amantele lui a apărut în urmă cu câteva luni într-o emisiune tv unde a făcut un test poligraf şi unde s-a confirmat că el a înşelat-o cu mai multe femei. Tot la acel test poligraf s-a aflat că stătea din interes cu Carmen. Acum iese pe tv ca să o denigreze şi să pară el o victimă! Urât din partea lui”, sunt vorbele pe care o prietenă apropiată de-ale lui Carmen de la Sălciua ni le-a spus. Mai mult, ne-a dezvăluit amica artistei, Carmen a fost extrem de afectată şi i-a dezvăluit că nu se aştepta la asemenea gesturi din partea lui Culiţă. ”Unde este bărbăţia lui? Aşa faci cu femeia pe care ai iubit-o? O ameninţi că o distrugi?”, se întreba Carmen de la Sălciua în discuţia cu amica ei şi, mai mult decât atât, de supărate, a spus lucrurilor pe nume. ”El nu este un bărbat adevărat!”, a fost concluzia pe care a împărtăşit-o amicei sale Carmen după ce a văzut ieşirile de la tv ale lui Culiţă.
“Nu îmi vine să cred că Dumnezeu mi-a dat putere să trec aşa uşor peste, deşi în sufletul meu este o durere mare. Nu mă aşteptam să fiu aşa tratată de omul de lângă mine. Sunt dezamăgită, dar voi trece cu bine peste. Sunt o femeie puternică, luptătoare şi credincioasă. Tot răul spre bine”, ne-a spus Carmen de la Salciua în ziua în care a depus actele de divorţ.