WowNews logo WOWnews
Stories
Armin Nicoară a vorbit deja despre al doilea copil! Celebrul saxofonist își dorește să devină tată pentru a doua oară, iar primele declarații au fost făcute chiar înainte să nască Claudia Puican: „Dacă ne ajută Dumnezeu” | EXCLUSIV

Vedete

Armin Nicoară a vorbit deja despre al doilea copil! Celebrul saxofonist își dorește să devină tată pentru a doua oară, iar primele declarații au fost făcute chiar înainte să nască Claudia Puican: „Dacă ne ajută Dumnezeu” | EXCLUSIV

Claudia Puican și Armin Nicoară trăiesc una dintre cele mai frumoase perioade, iar în doar câteva luni urmează să devină părinți pentru prima oară. Totuși, saxofonistul și-a cam făcut planurile și a vorbit deja despre al doilea copil!

Pentru Armin Nicoară și Claudia Puican a început numărătoarea inversă. Artista mai are doar câteva luni până când va aduce pe lume primul copil al cuplului, un băiețel. Anunțul a fost făcut de cei doi îndrăgostiți în timp ce se aflau pe o plajă exotică, acolo unde au organizat și o ședință foto specială.

Armin Nicoară a dezvăluit deja faptul că partenera sa de viață va naște la începutul lunii aprilie, medicii i-au anunțat ca odată cu data de 05.04.2025 să se aștepte la marele moment. Trăiesc cele mai emoționante clipe, iar saxofonistul a acordat un interviu de suflet în exclusivitate pentru WOWnews, unde a mărturisit cât de mari au fost emoțiile pe care le-a simțit în momentul în care a auzit pentru prima dată bătăile inimii fiului său, la control.

Citeste si: VIDEO În ce condiții trăiește acum Tanti Vasilica? Bătrâna a avut și case și palate, însă ceva s-a rupt la un moment dat! "Mi-a fost greu!" - kfetele.ro

Tot în interviul acordat Corneliei Ionescu, Armin Nicoară a recunoscut că își dorește și cel de-al doilea copil și spera că Dumnezeu îi va ajuta să trăiască și acest moment special din viața de cuplu.

armin nicoara interviu

Armin Nicoară, în timpul interviului acordat Corneliei Ionescu pentru WOWnews

[Sursa foto: Captură YouTube]

Armin Nicoară, primele declarații despre al doilea copil

Celebrul artist a vorbit deschis despre emoțiile pe care le simte știind că va deveni tată pentru prima oară. În momentul în care și-a însoțit frumoasa soție la medic la control și a auzit bătăile inimii fiului său, totul a fost magic. Artistul recunoaște că nu va uita niciodată aceste momente și cu siguranță ar vrea să le retrăiască la un moment dat, dacă Dumnezeu le va ajuta.

Citește și: Armando Nicoară, cea mai mare dorință la 33 de ani! Fratele lui Armin Nicoară ne-a dezvăluit regretul său cel mai mare: „Îmi doresc să pot echilibra această balanță” | EXCLUSIV

„Eu din tot sufletul recunosc, să fiu sincer, că mi-am dorit băiat. Acum, clar dacă Dumnezeu voia să ne dea altceva, era binevenit pentru că important era să fie sănătos. (…) Când am fost la control și i-am auzit bătăile inimii a fost o emoție extraordinară și cred că aș mai vrea să o repet încă o dată dacă ne ajută Dumnezeu.

Nu pot să descriu în cuvinte sentimentul acela. Eu mă și gândeam, Doamne o să am un copil și eu încă sunt un copil. I-am spus: Claudia, nu știu ce o să te faci că o să ai grijă de doi copii”, a spus Armin Nicoară, în exclusivitate la WOWnews.

armin nicoara caludia puican

Armin Nicoară și Claudia Puican

[Sursa foto: Instagram ]

Când va naște Claudia Puican

Până la momentul în care Armin Nicoară și Claudia Puican își vor ține primul copil în brațe au mai rămas doar câteva saptămâni. În aproape două luni, cei doi artiști vor deveni părinți pentru prima dată. Emoțiile sunt mari, dar deja au stabilit numele bebelușului.

Citește și: Claudia Puican a ajuns la injecții în timpul sarcinii! Este nevoită să facă asta zilnic. Cu ce problemă se confruntă?

Citeste si: David Pușcaș nu își mai încape în piele de fericire. Tânărul urmează să meargă la un interviu pentru jobul mult visat: „Sunt singur la date, am ieșit să mă iubesc.” - kfetele.ro

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro

Citeste si: Veronica, SURPRINSĂ ÎN CLUB într-un mod care i-a șocat chiar și pe cei mai sceptici. Gestul care l-a făcut pe Ahmed să REACȚIONEZE imediat: "Asta înseamnă că...". Câteva secunde de video au fost sufic

„La cel mai recent control ne-a spus că undeva după data de 5 aprilie să încercăm să ne așteptăm să vină pe lume.

Claudia a dorit să ținem totul secret pentru că a fost și o superstiție, am mai auzit și cazuri pe la prieteni în care au spus, ei cumva s-au lăudat mai repede și au avut complicații sau unele au pierdut. Atunci Claudia a zis să ținem totul secret până când știm că este 100%, că totul este în regulă și atunci putem să facem anunțul. Eu am acceptat și atunci am mers pe mâna ei”, a mai spus Armin Nicoară, în exclusivitate la WOWnews.

Pentru nimeni nu mai este un secret faptul că celebrul saxofonist și cântăreață își doreau enorm să devină părinți pentru prima oară. Anul 2025 face ca visul lor să devină realitate, astfel că vara îi va prinde în formulă completă.

Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!