Aromele si starea de bine! Ce mirosuri prefera femeile si ce barbatii - O sa fii uimit

Mirosul parfumului favorit, fie că este vorba despre flori, fructe sau mâncarea preferată, este de ajuns pentru a induce o stare de bine în momentele de peste zi când fiecare persoană resimte o scădere a tonusului, potrivit unui studiu citat de dailymail.co.uk.

Distribuie pe:

fara descriereMirosul de lămâie este considerat de femei drept cel mai bun remediu pentru a ieşi din starea de letargie care se instalează în jurul orei 15:30 în cazul persoanelor cu program de lucru de la 9.00 la 17.00.

În schimb, aroma de bacon prăjit este opţiunea preferată a bărbaţilor.

Cercetarea efectuată în Marea Britanie de o companie de produse de igienă a descoperit faptul că femeile preferă parfumurile asociate căminului, cum ar fi aroma de pâine proaspătă - 15%, mirosul de rufe curate - 12% sau cel de flori proaspăt culese din gradină - 9%. Aroma de lămâie este însă câştigătoarea detaşată a topului, fiind preferată de 34%dintre femeile participante la studiu.

În cazul bărbaţilor, majoritatea aromelor care îi face să se simtă bine vine din zona gastronomică: baconul prăjit ocupă locul întâi cu 19% dintre opţiuni, urmat de pâinea proaspătă cu 16%, cafeaua - 11% dintre voturi şi mirosul de peşte pane şi cartofi prăjiţi - 8%.

Totuşi, studiul a arătat că, pentru bărbaţi, stimulii vizuali sunt mult mai eficienţi în ce priveşte schimbarea stării de spirit. Imaginile preferate sunt cele ale unei femei frumoase, cu 55 la sută dintre voturi, o plajă frumoasă - 40 % şi urmărirea unui meci de fotbal - 37%.

Profesorul Tim Jacob, de la Cardiff University, spune ca preferinţa femeilor pentru mirosuri în faţa stimulilor vizuali ar putea fi explicată prin faptul că femeile au un simţ olfactiv mult mai dezvoltat decât bărbaţii.

"Femeile au un miros mai sensibil deoarece creierul lor este adaptat procesării mai eficiente a acestui tip de informaţie. Acest lucru explică foarte bine de ce femeile identifică aromele drept o modalitate de a se simţi bine, în timp ce bărbaţii sunt axaţi mai mult pe ce văd", a spus Jacob, care este specialist în studierea simţului olfactiv.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate