Asa arata declaratia de avere a fetei Stelei Popescu! Conferentiar doctor universitar, Doina Maximilian trecuse in acte inca din 2001 o parte din ce primise de la celebra actrita! EXCLUSIV

Vedete

Asa arata declaratia de avere a fetei Stelei Popescu! Conferentiar doctor universitar, Doina Maximilian trecuse in acte inca din 2001 o parte din ce primise de la celebra actrita! EXCLUSIV

Averea Stelei Popescu va fi mostenita de Doina Maximilian, fata ei adoptiva.

Marea actrita Stela Popescu, care a incetat joi din viata, la 81 de ani, nu a avut copii, dar a infiat o nepoata impreuna cu sotul ei, Puiu Maximilian, care a murit in 1998. „Noi nu am vrut să avem copii, dar am înfiat o nepoată de-a soţului meu, Doina Maximilian. Avem şi o nepoată de la ea, Stanca Radu, care este o tânără actriţă foarte talentată”, marturisea mandra Stela Popescu.

De altfel, toata averea artistei ii va ramane Doinei, care in 2015 era conferentiar universitar doctor la UNATC – Facultatea de Film, prilej cu care isi depusese declaratia de avere.

In actul oficial, Doina a mentionat ca are un apartament de 116 metri patrati, dobandit prin succesiune de la Stela Popescu, in 2001, precum si alte doua apartamente, unul obtinut prin succesiune, altul prin adjudecare.

La nivel salarial, Doina – mult timp implicata intr-o relatie cu actorul Radu Gheorghe, cu care o are pe Stanca – raportase un castig lunar de 4758 de lei. Pe langa un hectar de teren detinut in Teleorman, fata Stelei Popescu a fost creditata de presa si ca ar fi mostenit un bloc cu trei etaje din centrul Capitalei, evaluat la 500000 de euro si ridicat de marea actrita, dar aceasta informatie nu apare in declaratia de avere a Doinei si nici nu a fost confirmata oficial.