kanald.ro

Vedete
„Aștept să fiu tată” Jador nu a vrut să țină asta numai pentru el și a făcut anunțul public! Cum se pregătește artistul de momentul în care va avea un copil
Jador așteaptă cu nerăbdare să devină tată. Artistul și-a emoționat comunitatea cu ultima apariție.
Jador se declară un bărbat singur de când el și Alexandra Dobbia s-au despărțit, în ciuda faptului că, așa cum spunea el atunci, sentimentele nu dispăruseră între ei.
Însă, chiar și așa, au decis să o ia pe drumuri separate și să spere la un viitor mai bun. Iar acum, pe Instagram, Jador a vorbit despre viitorul său, dar nu cel alături de Alexandra, ci unul în care se vede părinte.
Jador vrea un copil
Artistul este foarte activ pe rețelele de socializare, acolo unde are o mare comunitate de fani și unde acum a pus pe toată lumea pe jar. Și asta pentru că recent a apărut cu un copil în brațe.
Lucru care l-a făcut pe cântăreț să se gândească serios la viitor și să își proiecteze deja dorințele în realitate.
Iar realitatea viitoare îl arată pe cântăreț în postura de tată, căci asta este acum una dintre cele mai mari dorințe ale sale, cel puțin asta spune el în fața celor care fac parte din comunitatea sa.
Dorință care a luat naștere, după ce a dormit cu un copil în pat, de fapt, în brațe, căci minora s-a ținut toată noaptea de gâtul lui. Moment în care a realizat cât de bine se simte, cât de mult își dorește un copil, dar și câtă fericire îi poate aduce un pui de om.
Fericire pe care el nu a putut să o stopeze, astfel că, la dorința copilei, Jador a stat nemișcat cu orele în pat, doar, doar, să nu o deranjeze pe micuță și să nu o trezească.
”Abia aștept să fiu tată… Uitați și voi cum a adormit pe mine. M-am trezit de vreo două ore și nu am putut să mă trezesc. Așa am dormit toată noaptea și acum nu pot să mă trezesc că ea nu mă lasă să mă trezesc. Cum să o deranjez eu pe barosana asta? Nu am cum…”, a spus Jador, pe pagina sa de Instagram.
Jador cu un copil in brațe, în pat