WowNews logo WOWnews
Stories
Asul din mâneca lui Piedone! Ce ar putea face fostul șef ANPC după scurgerea stenogramelor cu el și soția în spațiul public. Reacția avocatului și anunțul ministrului Justiției: "Au fost puse acolo să-l compromită" | EXCLUSIV

Exclusiv

Asul din mâneca lui Piedone! Ce ar putea face fostul șef ANPC după scurgerea stenogramelor cu el și soția în spațiul public. Reacția avocatului și anunțul ministrului Justiției: "Au fost puse acolo să-l compromită" | EXCLUSIV

Cristian Popescu Piedone, fostul șef al ANPC, nu pare să se lase îngenuncheat de ultimul scandal în care a fost implicat. După ce în spațiul public au apărut stenogramele unor discuții private cu soția sa, discuții fără relevanță juridică în dosarul penal în care este cercetat, Piedone poate pregăti o contraofensivă în justiție.

Mai multe fragmente dintr-o convorbire personală, în care Iulia Popescu – soția lui Cristian Popescu Piedone – îi reproșează consumul de alcool și presupuse relații extraconjugale, au fost difuzate public, deși nu fac parte din faptele de corupție cercetate de procurori. Publicarea lor a fost percepută ca un atac direct la demnitatea sa și la viața de familie, fapt care a stârnit reacții puternice din partea avocatului lui Piedone, dar și din partea ministrului Justiției.

Avocatul Adrian Cuculis: „Este o mizerie”

Într-o declarație exclusivă, avocatul Adrian Cuculis afirmă că publicarea acestor stenograme încalcă grav regulile care guvernează relația dintre justiție și media:

Citeste si: Un nou mesaj din partea mamei Andreei Cuciuc, după ce a mărturisit că fiica ei ar fi fost omorâtă. Ce spune soția artistului Igor Cuciuc: “O să am grijă să primească fiecare ce a oferit.”- kfetele.ro

„E o mizerie. În primul rând, există un ghid de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media.

În acest ghid se arată foarte clar ce poți să dai și ce nu poți să dai. Pe de altă parte, acele stenograme nici măcar nu sunt unele care să fie de interes operativ pentru fapta cercetată.”, a declarat avocatul pentru WOWbiz.ro.

Citește și: Cristian Popescu Piedone, în mijlocul unui nou scandal monstru! Stenogramele halucinante dintre fostul șef al ANPC și soția sa. Cei doi și-au adresat cuvinte jignitoare și amenințări: „Mă, nenorocitule! Mă, râsul lumii, eu te omor, te otrăvesc cu mâna mea

Adrian Cuculis mai atrage atenția asupra faptului că înregistrările ar fi trebuit să rămână confidențiale:

„Dacă nu ai interes operativ, înseamnă că au fost puse acolo să-l compromită. Au mai fost și alții care au dat în judecată Parchetul în situații similare.”

Cristian Popescu Piedone stenograme cu soția

Ministrul Justiției cere verificări

Și ministrul Justiției, Radu Marinescu, a reacționat dur față de această breșă de confidențialitate. Acesta a declarat că va solicita Parchetului verificări oficiale privind sursa scurgerii de informații:

„Expunerea publică a unor probe din dosarul penal încalcă dispozițiile din Codul de Procedură Penală. Nu este normal ca aceste probe să apară public, cu atât mai mult cu cât este vorba de aspecte care țin de viața privată.”

Marinescu a subliniat că astfel de divulgări pot compromite ancheta și afectează drepturile fundamentale ale persoanelor implicate, mai ales atunci când nu există nicio legătură între interceptări și faptele cercetate.

Citește și: Ilie Bolojan l-a demis pe Piedone din funcția de președinte al ANPC! Cine va prelua acum atribuțiile?

Ce poate face Piedone în continuare? Asul din mâneca lui

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, Cristian Popescu Piedone ar putea acționa în judecată instituțiile responsabile pentru scurgerea stenogramelor. În trecut, au existat cazuri în care astfel de demersuri juridice au fost câștigate de reclamanți, tocmai pe motivul încălcării vieții private și a drepturilor constituționale.

Acțiunea s-ar putea baza pe următoarele temeiuri:

- Încălcarea confidențialității urmăririi penale, prevăzută de Codul de Procedură Penală;

- Încălcarea dreptului la viață privată, conform articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului;

Citeste si: Medicii de familie pot fi înlocuiți în perioadele în care absentează de la cabinet! Președintele CNAS făcut anunțul: „Bineînțeles, acel medic de familie să fie și plătit”- kanald.ro

Citeste si: N-a vrut să audă asta! A tăcut, apoi a răbufnit DUR: "Văd că nu înțelegeți!". A ÎNCERCAT să se stăpânească, dar NU a mai rezistat: "Ce oameni răi!". Ce ASCUNDE, de fapt, concurenta din Casa Iubirii și ce a înfuriat-o așa tare- radioimpuls.ro

- Prejudicierea imaginii publice prin difuzarea unor informații irelevante juridic, dar compromițătoare emoțional.

Dacă se dovedește că scurgerea informațiilor a provenit din interiorul Parchetului sau din cadrul anchetei DNA, Piedone ar putea solicita inclusiv daune morale consistente.

Citește și: Mai scump decât o amendă ANPC? Piedone, anchetat cu stil: cât valorează accesoriul purtat în ziua percheziției?| EXCLUSIV

Mesajul lui Piedone: „Sunt om. Și mi s-a încălcat dreptul de a fi om”

Într-o postare publică, Piedone a reacționat cu un text-manifest în care denunță sistemul care l-ar judeca în piața publică înainte ca instanța să se pronunțe:

„Sunt acuzat că... sunt om. Că am slăbiciuni, că mă cert cu nevasta, că sunt mândru... Mie mi s-a încălcat dreptul la demnitate, la viață privată și dreptul de a fi OM.”

Într-o notă de resemnare și luptă în același timp, fostul edil promite că nu va renunța:

„Eu sunt un luptător și nu voi renunța niciodată la lucrurile și oamenii în care cred. Mă voi apăra și, cu ocazia asta, îi voi apăra și pe aceia care nu se pot apăra.”