kanald.ro
Actualitate
Atac armat la o petrecere pentru copii din California! Patru persoane ucise, cu vârste între 8 și 21 de ani
Un atac armat a avut loc la o petrecere aniversară pentru copii. Victimele ucise au între 8 și 21 de ani.
O petrecere aniversară din Stockton, California, s-a transformat într-o tragedie cumplită: patru persoane au fost ucise, dintre care trei copii, iar alte 11 au fost rănite. Potrivit autorităților, atacul ar fi fost unul „țintit” și este posibil ca mai mulți indivizi înarmați să fi fost implicați, notează France Presse.
Masacrul sângeros a avut loc sâmbătă seara, în orașul cu 320.000 de locuitori situat la est de San Francisco. Șeriful din comitatul San Joaquin, Patrick Withrow, a precizat că victimele aveau doar „8, 9, 14 și 21 de ani”, iar ancheta se află în plină desfășurare. 11 oameni au fost transportați de urgență la spital, iar șeriful a menționat că „cel puțin unul” se află în stare „critică”. Nu există momentan detalii despre nivelul de gravitate al celorlalte răni.
Primele informații strânse de anchetatori indică faptul că atacul a fost unul „țintit”, a transmis pentru AFP purtătoarea de cuvânt a șerifului. Tragedia s-a întâmplat la o „petrecere de aniversare pentru copii”, la care erau adunate între 100 și 150 de persoane. Șeriful Withrow a menționat că „se pare că mai mulți trăgători” ar fi participat la atac, dar a precizat că ancheta se află în fază incipientă. Autoritățile solicită sprijinul publicului pentru continuarea investigației.
„Acești indivizi au intrat și au tras asupra copiilor aflați la o petrecere de aniversare, iar niciunul dintre noi nu ar trebui să tolereze așa ceva. Așadar, dacă știți ceva despre acest incident, trebuie să vă prezentați și să ne spuneți ce știți.”, a mai spus șeriful.
Recompensă pentru prinderea atacatorilor
Primarul Christina Fugazi a anunțat pe Facebook o recompensă de 25.000 de dolari pentru informații care ajută la prinderea autorilor. Ea a sugerat că atacul ar putea fi o acțiune de răzbunare, cu potențiale legături la activități de tip bandă.
Pe acoperișul clădirii în care a avut loc petrecerea au fost identificate arme de foc, a informat șeriful, fără a putea confirma dacă au fost implicate în atac. Statele Unite se confruntă cu un număr uriaș de arme în circulație – mai mare chiar decât cel al populației – și cu cea mai ridicată mortalitate prin arme de foc din rândul țărilor dezvoltate.
În ciuda numeroaselor măsuri propuse, masacrele continuă să fie un fenomen repetitiv, alimentat și de sprijinul puternic pentru dreptul constituțional de a purta armă.