
In articol:
Aurel Pădureanu a rămas cu multe datorii după ce regretata artistă, Cornelia Catanga, și-a pierdut viața. Soțul cântăreței nu primește deloc pensie și are parte doar de zile grele după ce s-a stins din viață mama lui Alexandru, copilul lui. Aurel Pădureanu face tot posibilul să primească o pensie de urmaș, dacă legea îi va permite.
Acest lucru se va întâmpla până când va putea reveni pe scenă sau la diferite evenimente.” Nu am nici măcar un leu venit, am muncit doar la negru, în anii comunismului, așa erau vremurile, nu am avut carte de muncă, așa că nu beneficiez de pensie. E îngrozitor ce s-a întâmplat cu artiștii! Sper să dea drumul la evenimente, să pot cânta, să pot câștiga și eu un ban! ”, a declarat Aurel Pădureanu, în exclusivitate pentru Impact.ro
Aurel Pădureanu a mărturisit pentru Impact.ro că are foarte multe datorii pe care nu va putea să le plătească prea curând. ”Avem datorii mari, la chiria pentru apartamentul în care locuiam cu toții. În pandemie, când niciunul dintre noi, eu, soția și fiul nostru pianist, Alex, nu am mai avut concerte, am rămas în urmă cu plățile.
Citeste si: Oana Lis este în doliu. Tatăl vedetei a murit în Spania- bzi.ro
Aurel Pădureanu și Cornelia Catanga
De ce Aurel Pădureanu nu are pensie
Soțul Corneliei Catanga a mai povestit că a lucrat la negru încă de pe vremea comunismului și că nu a avut carte de muncă, pentru a putea primi mai apoi o pensie.
”N-am, măi, oameni buni! În anii comunismului, cântam pe unde apucam, unde puteam, unde eram chemați, cine îți făcea p-atunci carte de muncă? Prin urmare, dacă nu am avut acele cotizații, nu primesc pensie.
O să mă zbat să văd dacă există posibilitatea, până or reveni spectacolele și vom scăpa de pandemia de coronavirus, să primesc o pensie de urmaș. O să ieșim și din asta, nu mă dau bătut, trebuie să-mi revin din acest șoc, de dragul copilului meu, Alexandru, care și el suferă enorm după măicuța lui dragă, de care era atât de atașat”, a mai spus artistul pentru Impact.ro