Azi sunt Sanzienele - Sarbatoarea sub semnul magiei si vrajitoriei! VEZI care sunt obiceiurile arhaice

Sânzienele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători agrare ale lunii iunie. Deşi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan, după unii specialişti, sărbătoarea Sânzienelor îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui.

Această sărbătoare de vară este cunoscută sub denumirea de Sânziene dar se mai folosesc şi denumirile: Sf. Ioan de Vară şi Ziua Soarelui, în satele de pe Valea Mureşului.

In calendarul popular sarbatoarea Sanzienelor este un moment al solstitiului de vara, marcat de numeroase credinte si practici magice, scrie Romania TV.

Prima semnalare etnofolclorică a sărbătorii îi aparţine lui Dimitrie Cantemir în „Descriptio Moldaviae” unde realizează o descriere amănunţită a obiceiului de Sânziene asimilând-o culturii zeiţei Ceres: „.Prin

ea (Sânziană, Drăgaică) o înţeleg pe Ceres. Căci în această vreme a anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele ţăranilor din satele învecinate se adună şi o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele şi îi dau numele de Drăgaică. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice şi cu multe basmale colorate şi-şi prind de mâini cheile din hambarele lor. Astfel împodobită, cu mâinile întinse şi cu panglicile bătute de vânt, încât să se înfăţişeze ca o zburătoare, se întoarce de la câmp acasă, cântând şi jucând, trecând prin toate satele de unde sunt însoţitoarele sale, cari cu cântece anume o numesc cât mai des sora şi stăpâna lor”.

Mai departe Dimitrie Cantemir menţionează şi onomasticul Sânziene: „Numele este premergător Sântului Ioan. Ţăranii sunt convinşi că în ziua dinaintea acestui sfânt soarele nu-şi urmează drumul său drept ci merge cu sărituri.
În ziua aceasta toţi ţăranii se scoală înainte de răsăritul zorilor şi privesc cu ochii ţintă răsăritul soarelui şi lumina lui face să tremure ochii lor nerăbdători, ei atribuie soarelui mişcarea care se petrece în ei şi intră în casă bucuroşi de ceea ce au văzut” (Dimitrie Cantemir – Descrierea Moldovei).

Suprapunându-se peste sarbatoarea creştină a ”Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoarea păstrează un amestec fascinant de culturi arhaice, precreştine şi agrare sub semnul magiei şi vrăjitoriei.


Obiceiuri arhaice – Sânzienele (Drăgaicele)


Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor dar care atunci când nu le este respectată sărbatoarea devin surate cu Rusaliile care sunt zâne rele. În credintele asociate Sanzienelor, predomina funcţiile punitive. Dacă nu li se respectă ziua, Sanzienele vor aduce furtuni si vor face rau oamenilor. De asemenea, daca se întamplă să descoperi locul în care acestea dansează in hore, te vei imbolnavi şi nu vei scăpa decât dacă te vei reîntoarce acolo anul urmator.


Uneori Sânzienele sunt sinonime cu Drăgaicele, manifestându-se, potrivit superstiţiei, în ziua sf. Ioan Botezătorul. Desi acestea sunt două denumiri diferite ale unor divinităţi similare (Sanziene in Transilvania, Maramures, Banat, Oltenia si Bucovina si Dragaice în Muntenia, Oltenia si Moldova), se pot deosebi nuanţe oarecum diferite.

Etnograful Marcel Lapteş menţionează în cartea ”Anotimpuri magico-religioase” că Sânzâiana sau Drăgaica a fost identificată ca fiind zeiţa Diana din panteonul latin, Hera sau Artemis din panteonul grec şi zeiţa Bendis din cultura traco-getică ca având aceleaşi atribute ale fertilităţii naturii şi ale protecţiei grânelor.

Fiind miezul calendaristic al verii, în apropierea solstiţiului de vară, Sânzienele reprezintă ziua însorită cea mai lungă şi cu noaptea cea mai scurtă din an.

Conform cercetărilor etnografului Marcel Lapteş, în unele zone etnofolclorice hunedorene s-au mai păstrat în sărbătoarea Sânzienelor motive din miturile străvechi ale geto-dacilor.

Sărbătoarea este ţinută aproape în exclusivitate de femei, fiind destinată să atragă energiile pozitive ale astrului solar către acestea.

Sânzienele sunt înţelese şi ca o sărbătoare a florilor sub protecţia soarelui dătător de viaţă care acum se pregăteşte pentru lungul drum către iarnă.

În Platoul Luncanilor, Sânzienele erau înţelese ca Ălea frumoase, adică nişte zâne frumoase, imateriale, nişte năluci care „unde li-e drag, acolo joacă; vara la stânile din munte încâlcesc coama cailor şi nu-i bine să o descâlci; prin livezile unde au umblat Ălea Frumoase, prin pruni şi meri sunt smocuri de ramuri subţiri şi dese folosite ca leac pentru vita bolnavă. Zânele vin la Fântâna cu leacuri de la Bobaia şi petrec în jurul izvorului şi nu-i bine să le superi sau să le priveşti drept că ţi se strămută uitarea de nu mai vezi” (Lucia Apolzan – Carpaţii tezaur de istorie. Perenitatea aşezărilor risipite pe înălţimi).

Citeste si: A murit. Angela Similea în doliu...- bzi.ro

Distribuie pe:
Abonează-te pe

Citește și:

Klaus Iohannis trage un nou semnal de alarmă! Șeful statului îndeamnă la vaccinare: „Vorbim despre o catastrofă”

Mersul la biserică nu este condiționat de prezentarea certificatului COVID! „Nu trebuie să ai argumente ştiinţifice pentru orice măsură luată” Iată ce măsuri trebuie să respecte...

Rămân sau nu închise școlile după vacanța de două săptămâni?! Raed Arafat, explicații: „Nu există nicio garanţie”

8 zodii primesc o veste bună de mâine

BOMBA zilei! Ce reacție are a treia doză de vaccin. Se umflă pur și simplu

SMILEY se desparte de Gina Pistol! A aflat ce a făcut aceasta ca să devină prezentatoare la Antena 1! ESTE SCANDAL IMENS!

Anamaria Prodan e în șoc! Reghecampf a rupt tăcerea, în sfârșit. „Va veni un moment când...”

Dănuț Lupu și strigătul său de disperare: „Am trecut pe la poarta Iadului. Am stat 16 zile la ATI. Vaccinați-vă!”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies