Barack Obama a ordonat trimiterea a 350 de militari suplimentari la Bagdad

Preşedintele american Barack Obama a ordonat trimiterea a 350 de militari suplimentari la Bagdad, cu scopul de a proteja personalul şi sediile diplomatice, a anunţat marţi Casa Albă, relatează AFP.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

fara descriere
Acest anunţ intervine la câteva ore după difuzarea unei înregistrări video, care încă nu a fost autentificată de către americani, ce prezintă decapitarea unui al doilea ostatic american de către jihadişti din cadrul grupării ultraradicale Statul Islamic (SI).

"Preşedintele a autorizat Departamentul Apărării să dea curs unei solicitări a Departamentului de Stat, care cere încă aproximativ 350 de militari pentru a proteja personalul şi sediile noastre de la Bagdad", a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

"Vom continua să sprijinim Guvernul irakian în eforturile pe care le depune pentru a stopa Statul Islamic, care constituie o ameninţare nu doar pentru Irak, ci şi pentru întreg Orientul Mijlociu şi personalul şi interesele americane în această regiune", continuă Casa Albă.

Această mobilizare ridică la 820 numărul militarilor desfăşuraţi de Statele Unite în Irak, dintre care 405 pentru protejarea personalului şi sediilor diplomatice americane, a precizat Pentagonul într-un comunicat.

Aceste forţe suplimentare nu sunt trimise pentru a participa la lupte, precizează Casa Albă.

Potrivit Casei Albe, Barack Obama, care se află în drum spre Estonia, unde va efectua o vizită înainte de summitul NATO în Ţara Galilor, "se va consulta în cursul acestei săptămâni cu aliaţii din cadrul Alianţei pe tema luării unor măsuri suplimentare contra SI şi pentru a dezvolta o coaliţie internaţională în vederea elaborării unei strategii".


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate