kanald.ro
Colaj
Colaj
Actualitate
Află ce subiecte au picat la istorie la Bacalaureat 2024. Vezi care este grila de corectare a subiectelor la Bac.
Elevii care au studiat în liceu la profilul Uman, susțin astăzi proba scrisă obligatorie la Istorie de la Bacalaureat 2024. Vezi ce subiecte le-a picat și cum se corectează.
Update: Ministerul Educației a publicat AICI subiectele și baremul de corectare de la Istorie- Bacalaureat 2024!
Marți, 2 iulie, absolvenții de liceu susțin proba obligatorie a profilului de la Bacalaureat 2024. Astfel, elevii care au studiat la profilul Uman susțin proba scrisă la Istorie, iar cei de la profilul Real au de rezolvat exercițiile la Matematică.
Candidații au la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele la Istorie. Subiectele de la Bacalaureat 2024 vor fi făcute publice de Ministerul Educației, după încheierea examenului scris.
Citește și: Subiecte Istorie BAC 2024. Candidații de la Uman susțin astăzi proba obligatorie a profilului
Elev la examen
La prima proba scrisă, cea la Limba și literatura română din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie- iulie 2024, desfășurată pe 1 iulie, s-a înregistrat o rată de participare de 98,3%: 123.583
de candidați prezenți dintr-un total de 125.694 de candidați înscriși din toate promoțiile pentru susținerea acestei probe.2.077 de candidați au fost declarați absenți, iar 34 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Subiectele și baremul de evaluare au fost publicate la ora 15:00, pe site-ul dedicat.
Marți, 2 iulie, este programată proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie), iar joi, 4 iulie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării.
Afișarea primelor rezultate (în centrele de examen și online) este programată în data de 8 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00- 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen și online).
Citește și: Cea mai puternică rugăciune pentru reușită la Bacalaureat. Se citește cu glas tare!
Clădiri istorice din România
Surse: edu.ro, edupedu.ro, subiecte.edu.ro