
In articol:
Tragedie fără margini în Olt! Un bărbat în vârstă de 70 de ani a fost spulberat de o mașină, în timp ce se afla pe bicicletă, pe un drum județean, în afara localității Vădăstrița. Din primele detalii privind acest caz, la volanul autoturismului se afla un tânăr în vârstă de 18 ani, conform informațiilor oferite de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean.
Victima s-ar fi deplasat pe lângă bicicletă
Întreaga tragedie s-a petrecut pe DJ544 și, potrivit unor surse neoficiale, victima se deplasa pe lângă bicicletă în momentul impactului, în aceeași direcție de mers cu autoturismul care l-a lovit mortal.
De asemenea, la fața locului au sosit de îndată polițiștii din cadrul Poliției Orașului Corabia, dar și ajutoare medicale.
Citeste si: “Eu am leșinat.” Oana Lis, mușcată de o haită de 20 de câini- kfetele.ro
Din nefericire, însă, nu s-a mai putut face nimic pentru victimă, fiindu-i astfel declarat decesul la fața locului, iar trupul neînsuflețit fiind transportat la Spitalul Orășenesc Corabia, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei decesului.
De asemenea, polițiștii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind unul negativ. În cauză, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă și fac cercetări în continuare pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut tragedia.
"La faţa locului s-au deplasat poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Corabia. Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Obârşia şi un pieton, în vârstă de 70 de ani, din comuna Vădăstriţa. În urma evenimentului rutier, pietonul a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Corabia, în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului", au precizat reprezentanţii IPJ Olt.
Fotografie cu scop ilustrativ