Beyoncé  a ajuns la apogeul carierei sale! Cel mai recent album al cântăreţei a înregistrat un record de vânzări pe iTunes

Cel mai recent album al cântăreţei Beyoncé, lansat vineri pe iTunes - magazinul online de muzică al companiei Apple -, a înregistrat un record de vânzări pe acest site, a anunţat, luni, grupul american, potrivit AFP.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

fara descriereMaterialul discografic intitulat "Beyoncé" "a devenit albumul cu cele mai rapide vânzări pe iTunes din întreaga lume, cu un număr record de 828.773 de copii cumpărate în primele trei zile", a anunţat Apple într-un comunicat.

Recordul anterior era deţinut de Justin Timberlake, al cărui album "20/20 Experience" a trecut de 580.000 de unităţi vândute în întreaga lume în prima săptămână de la lansare, a precizat un purtător de cuvânt al Apple.

Beyoncé şi-a surprins fanii vineri, lansând exclusiv pe iTunes cel de-al cincilea album al său. Multe albume sunt anunţate încă din stadiul de producţie sau distribuţie, însă Beyoncé a declarat că era "plictisită" de lansările făcute în mod tradiţional.

Albumul cuprinde 14 piese noi şi 17 videoclipuri şi include apariţii ale soţului ei, Jay-Z, fostelor sale colege de trupă Kelly Rowland şi Michelle Williams, precum şi ale lui Frank Ocean, Pharrell Williams, Justin Timberlake, Drake şi chiar ale fiicei sa, Blue Ivy.

De asemenea, albumul cuprinde campanii publicitare, apariţii televizate şi reprezentaţiile la show-urile de premiere.

Beyoncé Knowles a devenit celebră la sfârşitul anilor '90 în calitate de membră a trupei Destiny's Child, unul dintre grupurile feminine cu cele mai mari vânzări de discuri din lume. În 2003, în timpul unei pauze din cariera trupei Destiny's Child, Beyoncé a lansat primul ei album solo, intitulat "Dangerously in Love". Beyoncé este una dintre cântăreţele recompensate cu cele mai multe premii Grammy, primind 16 astfel de trofee - trei ca membră a grupului Destiny's Child şi alte 13 în calitate de artistă solo. Beyonce a jucat şi în filme, precum "Austin Powers - Goldmember" (2002), "Pantera roz" (2006), "Dreamgirls" (2006) şi "Cadillac Records" (2008).


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate