Vedete

Bianca Rus este în doliu: „Ne este greu să găsim cuvinte”

Bianca Rus și familia ei sunt în doliu. O prietenă apropiată încetat din viață.

Distribuie pe:

Autor: M.B.

Bianca Rus este în doliu după ce o persoană apropiată familiei ei a decedat. Artista a făcut anunțul pe pagina ei de Facebook. „Ne este greu să găsim cuvinte potrivite atunci când am aflat că Hotca Florentina a plecat pentru totdeauna.O lumânare aprinsă și gândurile familiei Rus: Sincere condoleanțe!”, a scris Bianca Rus, pe pagina ei.

Câțiva dintre prietenii virtuali ai artistei au transmis și ei gândurile lor în comentarii și au transmis condoleanțe familiei îndurerate.

Și mama Biancăi Rus a fost afectată de vestea morții Florentinei și a scris și ea câteva cuvinte pe rețelele de socializare. „Când o fiinţă apropiată nouă pleacă pentru totdeauna, abia atunci ne dăm seama cu durere în suflet că suntem nişte bieţi muritori. Dumnezeu să-i dea odihna cea veşnică, iar vouă dragele mele Hermina si Stefania să vă dea tăria să treceţi prin această grea încercare. Adio, draga prietena Florentina!”, a scris Rodica Rus.

Citeste si: Pavel Bartoș, declarație emoționantă despre familia lui: „Mergeam împreună pe stradă şi, din reflex, am luat-o de mână. Şi când m-am uitat era lângă mine un...”

Bianca Rus a slăbit 50 de kilograme

Bianca Rus și-a schimbat complet viața după ce s-a despărțit de fostul ei soț și a slăbit atât de mult încat este aproape de nerecunoscut. 

"Am trecut prin nişte perioade mai grele, dar le-am depăşit. Mă simt foarte bine. Am suferit. Acum sufăr mai bine, cu lacrimi de fericire. Mă uit la mine în oglindă şi e bine! Nu-mi mai place să mănânc, să port papainoage, acum port încălţări mai finuţe. Cu hainele stau prost Tot slăbesc. Acum vreau să mă menţin. Am ajuns la 58 de kilograme. Nu mai simt nevoia să mănânc dulce. Mănânc de 3 ori pe zi, mănânc sănătos. Cine ciuguleşte nu slăbeşte", a spus Bianca Rus în emisiunea lui Teo Trandafir de la Kanal D.

 

 

 

Galerie foto  Urmatorul articol