
In articol:
Grupul de Comuncare Strategică a anunțat bilanțul COVID-19 pentru ultimele 24 de ore. Față de ziua precedentă, numărul cazurilor a scăzut considerabil.
Bilanț coronavirus 3 aprilie 2022
Autoritățile au anunțat o scădere bruscă a cazurilor, în ultimele 24 de ore: "În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.429 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 147 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 138 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Imagine cu caracter ilustrativ
Până astăzi, 65.090 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat. În intervalul 02.04.2022 (10:00) – 03.04.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 11 decese (9 bărbați și 2 femei), niciunul anterior intervalului de referință. Dintre cele 11 decese, 1 este la categoria de vârstă 50-59 de ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 4 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Din totalul de 11 pacienți decedați, 10 au fost nevaccinați și 1 vaccinat.
Pacientul vaccinat care a decedat aparține categoriei de vârstă 70-79 de ani și prezenta comorbidități.", transmite Grupul de Comunicare Strategică.Imagine cu caracter ilustrativ
385 de pacienți internați la ATI
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.537, cu 144 mai mult față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 385 persoane, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară.
Citeste si: Ce virus a reapărut în România, după ani de la ultima infectare! Cazurile au explodat în acest județ
Din totalul pacienților internați, 158 sunt minori, toți fiind internați în secții și cu 20 mai mult decât în ziua anterioară. Nu există niciun minor internat în secțiile ATI ale unităților sanitare.