
In articol:
De când a ajuns să fie în atenția publicului, Bogdan de la Ploiești și-a făcut o mulțime de fani care îl apreciază pentru ceea ce este și pentru muzica sa. Se consideră un om împlinit în plan profesional, însă se pare că, uneori, o reușită vine la pachet și cu lucruri mai puțin plăcute.
În mod surprinzător, Bogdan de la Ploiești și-a îndemnat haterii să se întreacă în răutăți adresate propriei persoane, iar cea mai „bună” critică la adresa lui va fi premiată. Iată cu premiu va oferi Bogdan de la Ploiești celui care va reuși să scrie cel mai denigrant comentariu la adresa sa!
Bogdan de la Ploiești face haz de necaz de fiecare dată și încearcă să transforme fiecare situație mai puțin plăcută într-una amuzantă. Se apropie sfârșitul anului, iar artiștii încep să privească retrospectiv. Dacă unii vor să vadă cât de productivi au fost, alții, cum este cazul lui Bogdan e la Ploiești, își doresc să găsească hater-ul „suprem”, pe care să îl și premieze, oferindu-i un porc de sărbători.
Bogdan de la Ploiești premiază cel mai „creativ” hater
După ce s-a uitat peste profilurile celor care îl critică, a ajuns la concluzia că nu au o stare materială prea bună, așa că i-a venit ideea să ofere o mână de ajutor celui mai iscusit hater.
„Anul acesta am văzut foarte multe comentarii răutăcioase, chiar am intrat pe profilurile mai multor hateri și am văzut că situația lor financiară nu este rea bună și mă gândesc că poate acesta este motivul, așa că pun la bătaie un porc de Crăciun pentru anul acesta. Cel mai urât comentariu va câștiga acest porc.”, a spus Bogdan de la Ploiești în mediul online.
@bogdandelaploiesti.haz #challenge #info #haters #fy #viral #bdlp ♬ sunet original- BogdanDeLaPloiesti