
Surse din interiorul Starii Civile din cadrul Primariei sectorului 2, au declarat pentru WOWbiz.ro cand va avea loc casatoria: "Din cate am discutat cu doamna Roman, actele vor fi depuse in primele zile ale lunii ianuarie, iar casatoria ca avea lor pe 15 ianuarie".
Coincidenta sau nu, data in care Oana va deveni doamna Roman Elisei (ultimul nume fiind cel de familie al lui Marius, logodnicul vedetei tv) coincide cu ziua de nastere a marelui poet roman, Mihai Eminescu. Un prieten de-al cuplului ne-a declarat ca cei doi si-ar fi dorit enorm ca ceremonia de casatorie sa se petreaca pe 13 ianuarie, data in care ei ar implini un an de cand se cunosc. Insa, pentru ca nu a fost posibil, au acceptat data de 15 ianuarie.
Nunta o vor face in vara, cel mai probabil, in acelasi timp cu botezul bebelusului, Oana fiind insarcinata in luna a saptea.
Interesant este faptul ca, in ciuda statutului Oanei de persoana publica, ea si Marius si-au ales nasii cu sufletul, acestia fiind niste prieteni apropiati cuplului si nicidecum vedete.
Iar pentru cei care se intreaba cum se va numi Oana Roman, dupa mariajul cu Marius, inainte de toate trebuie sa lamurim ceva. Oana, este, de fapt, Ioana Sabina. Iar noul nume al ei va fi Ioana Sabina Roman Elisei.
Pentru ca Marius, viitorul sau sot, poarta numele de familie "Elisei", asa cum se va numi si fetita ce urmeaza sa vina pe lume peste doua luni. "Roman", numele care a consacrat-o si pe care i l-a daruit tatal ei, fostul premier Petre Roman, va fi si el pastrat.
Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro
Oana si Marius s-au logodit la mijlocul lunii decembrie 2013. Asezat in genunchi, in dreptul bradului de Craciun impodobit din timp, barbatul a cerut-o de nevasta si i-a oferit drept simbol a iubirii un inel extrem de fin, din aur alb, cu diamant, pe care il achizitionase cu doua luni inainte.