Bomba anului: Radu Mazăre se însoară în închisoare! Fratele fostului primar al Constanței a spus totul: "După ce se căsătoresc, vor fi nașii colegului de celulă"

Mihai Mazăre, fratele fostului edil al Constanței, a dezvăluit că Radu Mazăre se va căsători în închisoare. Radu și-a cerut iubita de soție prin telefon, iar fratele lui, Mihai, se va ocupa cu organizarea nunții.

Distribuie pe:

Autor: A.I.

„A fost un moment sensibil, cel puțin pe mine m-a emoționat, dar, mai ales pe el. Cred că din dorința de a-i aduce o mulțumire pentru ce a fost Roxana, o femeie puternică. Aceasta a fost întotdeauna alături de el, foarte loială și luptătoare. Au hotărât să se căsătorească aici în pușcărie. Urmează să facem toate demersurile să găsim soluția cea mai bună și să ne ocupăm de organizare, ce presupune o căsătorie în penitenciar.

M-am bucurat foarte mult. Mama se va bucura teribil la această veste. Radu ar dori să se căsătorească la începutul lunii viitoare când este și ziua lui, dar nu depinde de el, ci de ce va accepta conducerea penitenciarului. După ce se căsătoresc, vor fi nașii colegului de celulă care și el își va lua prietena în căsătorie. Vor fi două nunți la Prahova. Nu știu care e regulamentul privind invitații. Mă voi ocupa de verighete și mai am câteva sarcini pe care mi le-a dat fratele meu. Nu se gândea cineva că Radu va cere pe cineva în căsătorie. Situație este emoționantă, dar și puțin hazlie. A ajuns în această stare de constrângere ca să își dea seama că vrea să o ceară pe iubita lui în căsătorie. Încă nu s-au decis nașii”, a spus Mihai Mazăre.

Radu Mazăre ispășește o pedeapsă de 9 ani de închisoare 

Fostul primar al Constanței Radu Mazăre ispășește în prezent o condamnare la 9 ani de închisoare cu executare la Penitenciarul Rahova.

Mazăre a fost condamnat în dosarul plajelor retrocedate, alături de alți "grei" din politică și afaceri. Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța a primit o condamnare de 5 ani cu executare, iar fostul acționar la Dinamo, Dragoș Săvulescu, are o sentință definitivă de 5 ani și jumătate. O altă condamnare în dosarul plajelor retrocedate este cea a lui Cristian Borcea. 

Radu Mazăre a mai fost condamnat într-un dosar, cel "Polaris", la 9 ani și 10 luni de închisoare. Decizia dată de Înalta Curte în acest dosar nu este însă definitivă. În același dosar, în care DNA a acuzat un prejudiciu de 200 milioane lei, a fost judecat și omul de afaceri Sorin Strutinsky. Acesta a fost condamnat la 7 ani şi 10 luni închisoare.  

 

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO: