Breaking News. A murit Paul Goma. Fusese infectat cu Coronavirus

Mariana Sipoș, biografa lui Paul Goma și confidenta disidentului în ultima parte a vieții, anunță într-un comunicat că Paul Goma (84 de ani) a murit în noaptea din 24 spre 25 martie

Distribuie pe:

Autor: D.A.

fara descriere

Paul Goma a murit din cauza infecției cu coronavirus. Scriitorul era internat într-un spital parizian, se precizează în comunicat, anunță G4media.

Citeste si: O asistentă din Suceava dă cărțile pe față! „Nu vor să ne facă teste ca să venim la muncă în continuare. Dacă ies pozitive?”

Citeste si: Câtă durere! Cântărețul moldovean care s-a sinucis va fi înmormântat fără părinți, din cauza epidemiei de coronavirus

Comunicatul integral. Paul Goma era internat în Franța

În urma unui mesaj primit din Franța, cu regret si mare durere anunț plecarea dintre noi a marelui scriitor și disident Paul Goma, în noaptea din 24 spre 25 martie 2020. Paul Goma era internat din 18 martie la spitalul La Pitié Salpêtrière, în urma constatării infectării cu virusul ucigaș.

Conform informațiilor transmise de echipa medicală care l-a îngrijit, Paul Goma a plecat senin, fără durere și cu sufletul împăcat.

Citeste si: Bilanț România: Infecțiile cu coronavirus au explodat în ultimele 24 de ore. Încă 144 de cazuri de infectare şi 13 decese

Citeste si: Klaus Iohannis anunță noi măsuri economice: „Guvernul este pregătit să dea OUG care permite amânarea plății ratelor la bancă”

Paul Goma și-a dorit să fie incinerat

Fiul său, Filip Goma, după ce în urmă cu doi ani și-a pierdut și mama, este foarte tulburat și îndurerat și roagă să nu fie contactat.

Conform indicațiilor lui Filip Goma, respectând dorința tatălui său și ținând cont de restricțiile actuale în vigoare în Franța, trupul lui Paul Goma va fi incinerat, iar urna funerară va fi depusă în Columbarium, la cimitirului Pére Lachaise din Paris.

Viața și trecutul lui Paul Goma. Cum a luptat, deschis, împotriva lui Ceaușescu

 

Adevărul a refăcut, în urmă cu doi ani, când marele scriitor împlinea 83 de ani, viața lui Paul Goma.

Scriitorul Paul Goma avea deja un trecut revoluţionar notoriu atunci când, în anul 1977, a reuşit să trimită la postul de radio „Europa Liberă“ o scrisoare deschisă adresată lui Nicolae Ceauşescu în care vorbea despre nerespectarea drepturilor omului în România.

Anterior, el a trimis o scrisoare deschisă şi lui Pavel Kohout, lider al „Chartei 77“ (n.r. - mişcare disidentă care a luat naştere în Cehoslovacia la începutul anului 1977, din care a făcut parte şi Vaclav Havel). În anul 1952, în timp ce era elev la Liceul „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu, a fost reţinut opt zile de Securitatea din Sibiu pentru că vorbise în clasă despre partizani şi pentru că ţinea un jurnal.

Citeste si: Prințul Charles, testat pozitiv pentru Coronavirus

Citeste si: Breaking News! Cutremur în Rusia. Prima estimare a a fost 7,8

Citeste si: Directorul de la spitalul din Suceava care a chemat la serviciu și cadrele medicale infectate cu coronavirus e putred de bogat! Alexandru Macovei are o casă, două apartamente și 300.000 de euro în conturi!

Citeste si: Guvernul pune stop ratelor la bănci. Perioada va fi una lungă

 

În toamna aceluiaşi an a fost exmatriculat. În timpul revoltei de la Budapesta, din 1956, fiind student, Goma a criticat materialismul dialectic, a afirmat că limba moldovenească este o invenţie şi că trupele sovietice sunt de ocupaţie.

A fost arestat în acelaşi an, sub acuzaţia de „tentativă de organizare de manifestaţie ostilă“, fiind condamnat la doi ani de închisoare corecţională, pe care i-a executat la Jilava şi Gherla. Ulterior, pentru că autorităţile comuniste au considerat că nu s-a reeducat, a fost trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan.

La 2 martie 1977, la Europa Liberă a fost citită scrisoarea adresată de Paul Goma lui Nicolae Ceauşescu. Manifestul, dar şi alte documente din dosarul de Securitate al lui Paul Goma, au fost făcute publice recent de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), la împlinirea a 40 de ani de la mişcarea revoluţionară din fosta Cehoslovacia.

„Toţi vecinii noştri se mişcă, îşi cer drepturile care li se cuvin. Până şi ruşii strigă în gura mare că sunt neliberi, că drepturile le sunt călcate în picioare. Numai noi, românii, tăcem. Şi aşteptăm să ni se dea totul de-a gata. Românii noştri se gândesc numai la ceea ce vor pierde dacă va afla Securitatea. Nu se gândesc la ceea ce vor câştiga în ciuda Securităţii. Un cunoscut, un «...escu» pur sânge, m-a jignit de moarte. Şi nu numai pe mine. Ştiţi ce mi-a zis? Zice: «Domnule, dumneata te agiţi într-un fel anume şi vrei să faci anume chestii care nu sunt specifice românului. Deci, nu eşti român»“, scria Goma în scrisoarea către Europa Liberă.

În continuare, scriitorul dovedeşte că este mai patriot decât mulţi români. „Cum zic, atins la tricolor – e adevărat bunicul dinspre tată era macedonean - Goma, bunica dinspre mamă grecoaică - Cuza. E adevărat că am şi ceva sânge polonez. Dar ce contează sângele, care apă nu se face? Contează că eu sunt român pentru că m-am născut în România, în judeţul Orhei, pentru că limba mea maternă este româna, pentru că pe bunicul dinspre mamă îl cheamă Popescu şi pentru că închisorile le-am făcut aici, pe şi sub pământul patriei mele iubite“.

Goma mai scria, adresându-i-se lui Ceauşescu, că în România sunt doar două persoane care nu se tem de Securitate: „Domnia Voastră şi cu mine. Dar, numai cu două semnături... Există însă o soluţie: solidaritate individuală. Eu expediez o scrisoare cu semnătura mea olografă. Numai că gestul meu nu va împrăştia teama concetăţenilor noştri de a se alătura celor care cer drepturi. Cu totul şi cu totul alta ar fi situaţia dacă Domnia Voastră a-ţi trimite o asemenea scrisoare. O declaraţie de susţinere a Cartei 77. Sunt ferm convins că milioane de români vă vor urma şi se vor solidariza cu cehii şi slovacii. Făcând acest lucru, veţi arăta că sunteţi consecvent cu declaraţiile din 1968 (...) Cu speranţă, Paul Goma, Bucureşti, februarie 1977“, încheia el scrisoarea. 

Gestul fără precedent a pus în mişcare aparatul represiv al Securităţii. Dintr-o notă-raport a Securităţii, din martie 1977, aflăm cât de periculos devenise pentru statul comunist, fiind filat, iar în locuinţă fiind montate mijloace de interceptare. Securitatea a decis să monteze microfoane până şi în casa din Breaza a mătuşii soţiei sale, Luiza Năvodaru.

Citeste si: CORONAVIRUS ROMÂNIA. Lovitură pentru părinții care sunt acum în concediu pentru a sta acasă cu copiii! Ce se va întâmpla cu ei în vacanța de Paște

Citeste si: Credeai că ești ferit de COVID-19 în casă? Află că nu! La ce trebuie să fii atent

Acţiunea a fost coordonată de colonelul Mihai Nicolae, şeful Serviciului 5 din cadrul Direcţiei I.

„Pentru a uşura acest lucru (n.r. - montarea de aparate de interceptare), vom organiza ca, timp de 15 minute, curentul din ziua respectivă să fie întrerupt. Lucrarea se va efectua după camuflarea geamurilor“, se arată în raport.

În ziua în care urma să se pătrundă în vilă, oamenii securităţii au organizat „chemarea la Editura Cartea Românească a soţiei lui Paul Goma şi la Editura Universul a lui Petre Năvodaru“.

Pentru a nu fi deconspiraţi, securiştii pregătiseră terenul dinainte pentru ca nu cumva vreun vecin să-şi dea seama de acţiunile lor. „La data fixată, se cerea în raport, se va organiza scoaterea din zonă a tuturor vecinilor menţionaţi în anexa alăturată, anexă în care este precizat şi locul unde vor fi chemaţi, precum şi cine va discuta cu fiecare persoană în parte“. Anexa lipseşte din documentele publicate de CNSAS. 

Tot la dosarul de Securitate al lui Paul Goma apare şi un proces-verbal de percheziţie domiciliară datat 1 aprilie 1977, data arestării sale, la apartamentul său din Bucureşti, de pe Aleea Compozitorilor. Ofiţerii de la Direcţia de Cercetări penale a Ministerului de Interne acţionaseră în baza autorizaţiei emisă de Direcţia Procuraturilor Militare.

Într-o declaraţie olografă, care se întinde pe mai multe pagini, aceştia au trecut toate bunurile ridicate din casă, printre care se numără „douăzeci şi patru de casete-benzi diferite provenienţă străină, una lucrare bătută la maşină intitulată «Prima noapte» conţinând 125 file, una lucrare bătută la maşină intitulată «Prolog», conţinând 142 file“. În aceeaşi zi, scriitorul român a fost arestat, fiind eliberat pe 6 mai 1977 în urma unei campanii internaţionale.

Însă ce putea să facă statul totalitar cu un disident celebru? Să scape de el, într-un fel sau altul, astfel că în noiembrie 1977 Goma, soţia şi copilul au fost practic expulzaţi în Franţa, unde au cerut azil politic. Departe de casă, Paul Goma a continuat lupta împotriva regimului comunist. Paul Goma trăieşte în Paris şi are, în continuare, statut de azilant politic.

 


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate