
In articol:
- Calendar Creștin Ortodox 11 decembrie 2021. Cine au fost Sfinții Cuvioși Daniil Stâlpnicul și Luca cel Nou
- Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul
În Calendarul Creștin Ortodox, astăzi, 11 decembrie 2021, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 2 mari sfinți, Sfinții Cuvioși Daniil Stâlpnicul și Luca cel Nou.
Calendar Creștin Ortodox 11 decembrie 2021. Cine au fost Sfinții Cuvioși Daniil Stâlpnicul și Luca cel Nou
Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul s-a născut în satul Vitaria din Mesopotamia, într-o familie de creștini. Deoarece a fost singur la părinți, Daniil a fost închinat Lui Dumnezeu încă din perioada copilăriei. Acesta a pășit în viața monahală la vârsta fragedă de 12 ani cu binecuvântarea Sfântului Simeon Stâlpnicul.
Sfântul Daniil s-a sălășluit după o vreme într-un templu păgân părăsit de la țărmul Mării Negre. După o bucată de timp, acesta a urcat pe un stâlp, unde a și rămas până la moartea sa. Sfântul a îndurat arșița, gerul, dar și atacurile demonilor, iar în jurul acelui stâlp s-au strâns o mulțime de ucenici. Pe ei, Daniil i-a povățuit prin pilda vieții lui și prin cuvânt.
Însuși împăratul Leon cel Mare a venit la stâlpul Sfântului Cuvios Daniil, însoțit de oameni importanți din străinătate, spunându-le: „Iată cea mai scumpă comoară a împărăției mele”.
Sfântul Daniil și-a prorocit ziua morții, iar la ieșirea sufletului lui, ucenicii instruiți de el au văzut îngeri, proroci și apostoli deasupra stâlpului pe care stătuse Cuviosul.
Sfântul Cuvios Luca cel Nou a trăit în Constantinopol în vremea împăratului Constantin Porfirogenetul și a luptat ca soldat într-un război contra bulgarilor.
Din această experiență marcantă, Luca a scăpat teafăr și a văzut purtarea de grijă din partea lui Dumnezeu. Ca mulțumire, Cuviosul Luca s-a făcut monah și a urcat pe un stâlp lângă Calcedon. Acesta a trăit acolo timp de 45 de ani, curățindu-și inima de toate gândurile și patimile.Sfântul Cuvios Luca cel Nou
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul
Troparul Sfântului Cuvios Daniil Stâlpnicul, glasul 1:
Stâlp al răbdării ai fost râvnind strămoşilor, cuvioase: Dreptului Iov întru patimi, Sfântului Iosif întru ispite; şi în trup viaţa celor fără de trup având, Sfinte Preacuvioase Daniil, părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Să cântăm Domnului, Cel Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vrând să laud cu cântări pomenirea ta, Fericite Daniil, trimite-mi din cer rază purtătoare de lumină.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un soare mare ai răsărit, părinte, marginilor lumii, luminând adunările credincioşilor, cu făclia faptelor bune.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Supunându-te, părinte, Legilor Stăpânului, ţi-ai ucis trupul cu înfrânarea şi l-ai supus pe el duhului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu totul Om S-a arătat, rămânând şi după Întrupare ceea ce a fost, Domnul, Cel Ce S-a născut din tine Neschimbat, Născătoare de Dumnezeu.
Citeste si: Postul Crăciunului 2021. Ce NU trebuie să faci Postul Nașterii Domnului, dacă vrei să îți meargă bine
Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu toiagul cumpătării despicând marea patimilor, ai trecut neînecat, părinte şi ai ajuns la muntele nepătimirii celei adevărate şi te-ai unit cu Dumnezeu, prin curăţia cugetului.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Suindu-te la înălţimea faptelor bune, te-ai făcut cunoscut lumii stând înălţat pe stâlp şi cu strălucirea minunilor celor uimitoare ai luminat pe cei ce alergau la tine cu credinţă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe piatra cunoştinţei de Dumnezeu fiind întărit, te-ai arătat netulburat la toate măiestriile demonilor; şi ridicându-ţi de pe pământ trupul tău pe stâlp, ţi-ai într-aripat sufletul spre cele cereşti.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Izbăveşte-mă, Stăpână, de împresurarea patimilor şi biruieşte pe vrăjmaşii mei ce se luptă cu mine acum şi mă întăreşte pe piatra voinţei lui Dumnezeu. Luminează-mi sufletul meu, Ceea ce eşti Poarta Dumnezeieştii Lumini.
Surse: doxologia.ro, creștinortodox.ro