
In articol:
În fiecare an, în data de pe 2 ianuarie, potrivit Calendarului Creștin Ortodox, creştinii îl prăznuiesc pe Sfântul Serafim de Sarov. Sărbătoarea nu poate trece fără rugăciunea specială pentru sănătate.
Cine este Sfântul Serafim de Sarov
Sfântul Serafim de Sarov a fost crescut cu multă credință de către mama lui, care a rămas văduvă pe vremea
când acesta avea vârsta de doar trei ani. Când Sfântul Serafim de Sarov a împlinit vârsta de 17 ani a fost îndrumat de părintele său să ia calea Bisericii.El s-a restras la mănăstire, iar acolo a devenit ierodiacon, iar mai târziu a fost ierotonit ieromonah. După mai multă vreme, Sfântul Serafim de la Sarov s-a mutat într-o chilie din pustiu, iar timp de o mie de zile și o mie de nopți a privegheat, după obiceiul pe care și-l făcuse.
Citeste si: Ce trebuie să ai în mașină iarna? Trusa completă a șoferului pentru o călătorie fără griji - libertatea.ro
Citeste si: Tichete cadou pentru cei vaccinaţi? Ce bonus ar putea primi angajaţii - bzi.ro
Noaptea se ruga pe o piatră din apropierea chiliei sale, iar atunci când soarele răsărea se muta pe o altă piatră, iar același lucru se întâmpla de fiecare dată!
Rugăciune pentru sănătate de Sfântul Serafim de Sarov
„O, preasfinte Cuvioase și de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriți și neputincioși, împovărați cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor și mângâiere.
Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate și ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să ținem cu tărie credința ortodoxă, cu sârguință să-I aducem lui Dumnezeu pocăință pentru păcatele noastre în evlavie creștinească, cu harul bine să sporim și să fim vrednici de ajutorul și mijlocirea ta pentru noi înaintea lui Dumnezeu.
O, Sfinte al lui
Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credință și cu dragoste ne rugăm ție și nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum și în ceasul sfârșitului nostru ajută-ne și apără-ne cu rugăciunile tale de săgețile cele pline de răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne învrednicim a moșteni fericirea lăcașurilor Raiului.
Căci în tine ne punem astăzi nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire și adună-ne la lumina cea neinserată a vieții veșnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută, la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim și să cântăm împreună cu toți Sfinții Numele cel vrednic de închinare, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin”.