Calendar Creștin Ortodox 24 iunie 2022. Sărbătoare cu cruce roșie: Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Astăzi sunt Sânzienele sau Drăgaica

Calendar Creștin Ortodox 24 iunie 2022. În această zi cinstim Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută și drept Sânzienele sau Drăgaica!

Autor: Daniela Radan

In articol:

Calendar Creștin Ortodox 24 iunie 2022. Astăzi, Biserica Ortodoxă cinstește cu cruce roșie în calendarul ortodox Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sărbătoare numită în termeni populari și Sânzienele sau Drăgaica.

Vezi cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul, dar și tradiții și obiceiuri care se leagă de această zi!

Calendar Creștin Ortodox 24 iunie 2022. Cine a fost Sfântul Proroc Ioan Botezătorul

Sfântul Proroc Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Mama sa, Elisabeta, era descendentă a seminției lui Aaron, iar nașterea lui Ioan a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Deoarece nu a crezut în cele spuse de înger, tatăl lui Ioan a rămas mut până la punerea numelui fiului său.
Sfântul Ioan a avut misiunea de a pregăti omenirea pentru primirea lui Iisus și de a-L face cunoscut lui Israel.

Calendar Creștin Ortodox 24 iunie 2022. Sărbătoare cu cruce roșie: Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Astăzi sunt Sânzienele sau Drăgaica

Calendar Creștin Ortodox 24 iunie 2022. Sărbătoare cu cruce roșie: Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Astăzi sunt Sânzienele sau Drăgaica

[Sursa foto: doxologia.ro]

Potrivit creștinortodox.ro, Evanghelistul Luca a notat cu o precizie uluitoare, data la care Ioan Botezătorul a început să predice: „În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al ținutului Trahonitidei, iar Lisanias tetrarh al Abilenei, în zilele arhiereilor nna și Caiafa,

a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie (Luca 3, 1-2).”

Biserica Ortodoxă a închinat lui Ioan șase sărbători:

  • 23 septembrie- Zămislirea
  • 24 iunie- Nașterea
  • 7 ianuarie- Soborul
  • 29 august- Tăierea capului
  • 24 februarie- Prima și a doua aflare a capului
  • 25 mai- A treia aflare a capului

Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfântul Proroc Ioan Botezătorul și Sânziene

  • La sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul trebuie să fii vesel, cine se întristează în această zi, va fi trist tot anul.
  • Se spune că în dimineața Sfântului Ioan Botezătorul, oamenii trebuie să bea agheasmă pe nemâncate, ca să fie feriți de boli, tot anul.
  • Sânzienele sau Drăgaica se serbează împărțind mere, cireșe, castraveți verzi și pui de găină, pentru spor și sănătate.
  • Sânzienele marchează apropierea de mijlocul verii și reprezintă momentul de cotitură al verii către iarnă, finalul muncilor agricole și pregătirea pentru recoltat.
  • La sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul nu se muncește și nu se vorbește de rău aproapele.

Canon de rugăciune la sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

Troparul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, glasul al 4-lea:

Proorocule şi Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celeia ce te-a născut şi amuţirea părintelui tău s-a dezlegat, întru slăvită şi cinstită naşterea ta şi Întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduieşte.

Citeste si: Pe ce dată sunt Sânzienele în 2022? Data la care are loc sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Pe voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletului, Cel Ce Te-ai născut din Fecioară, întru adâncul nepătimirii te rog îneacă-i, ca Ţie, ca întru-o alăută întru omorârea trupului, să-ţi cânt cântare de biruinţă.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un Luceafăr de dimineaţă frumos mergând înaintea Soarelui, odrasla calei sterpe a propovăduit arătat naşterea cea din Fecioară acum la toată lumea, luminând marginilor lumina dreptei credinţe şi a Darului.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prooroc al Celui de sus te vei chema cu adevărat, că vei merge înaintea feţei lui Hristos, a strigat Zaharia către tine, fiul său, Ioane prealăudate, de Preasfântul Duh fiind purtat, ca să găteşti calea Făcătorului.

Citeste si: Pastila de a doua zi: Administrare, eficienta si riscuri

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvintele lui Gavriil auzindu-le Zaharia, dumnez eieştii vestiri s-a arătat neplecat şi cu tăcere a fost osândit; însă s-a dezlegat degrab de aceasta, că s-a născut glasul Cuvântului, Ioan Înaintemergătorul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cetatea lui Dumnezeu Împăratul tuturor, Locaşul lui Dumnezeu cel curat, Vistierie cinstită, de Dumnezeu Născătoare, Preacurată, păzeşte moştenirea ta care pururea te laudă pe tine şi cinsteşte cu credinţă naşterea ta.

 

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Nu întru înţelepciune, în putere şi în bogăţie ne lăudăm; ci întru Tine, Înţelepciunea Tatălui Cea Ipostatnică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stăpânească naşterea cea din Fecioară se săvârşeşte şi încă şi a slugii celei iubite, cea din maică bătrână şi stearpă cu adevărat, că înaintea minunii merge minunea.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cea bătrână şi stearpă, pe Fecioara Maică a sărutat, cunoscând fără minciună, căci cu naşterea aceleia se va dezlega legătura stărpiciunii, prin voia lui Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai născut pe Dumnezeu Întrupat, neştiind de nuntă, pe mine cel învăluit cu asuprelile patimilor mă întăreşte; că nu este altă Ajutătoare afară de tine, Preacurată.

Citeste si: „EU și TU sărbătorim că am devenit NOI” Gina Pistol, mesaj emoționant pe Instagram, la scurt timp după ce a devenit soția lui Smiley- kfetele.ro

Citeste si: Calendar ortodox 27 mai 2023. Ce sfânt este cinstit sâmbătă?- stirilekanald.ro

Citeste si: Cum și-au făcut apariția socrii Ginei Pistol la nunta vedetei cu Smiley! Mama cântărețului, mai ceva ca vedetele de la Hollywood- radioimpuls.ro

Citeste si: Sânziene 2022. Noaptea în care se pune busuioc sub pernă, ca să îţi visezi ursitul

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Cel Ce sade în slavă pe scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor a venit Iisus, Cel mai presus de Dumnezeire, prin Palmă Curată şi a izbăvit pe cei ce strigă: Slavă, Hristoase, puterii Tale.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Taină merge înaintea tainelor celor de negrăit, cu înnoirea aşezământului legii celei fireşti, înainte vestind dezlegarea durerii, îndreptarea acesteia, Hristos şi îndumnezeirea.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Isaia despre partea Tatălui mai înainte a grăit către Fiul, Cel Ce avea să Se întrupeze: iată Eu voi trimite înaintea feţei Tale înger pământesc; cel întocmai cu îngerii, care va striga: Slavă, Hristoase, puterii Tale.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să slujesc Stăpânului ca o slugă m-am născut, că spre aceasta am venit; să vestesc venirea Lui şi mai înainte să încredinţez naşterea Lui cea din Fecioară, bătrâna cea stearpă cu preaslăvire odrăslind.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfânta de Dumnezeu Născătoare, întru care a binevoit a Se sălăşlui, ca întru o Casă bine mirositoare, Cuvântul Tatălui, Dumnezeu cel Preaînalt, nu s-a stricat la pântece, nici dureri n-a îndurat, că a născut pe Emanuel, Dumnezeu şi Omul.

 

Surse: doxologia.ro, creștinortodox.ro

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Sânziene 2022. Ce NU este bine să faci la sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul

Când începe Postul Sf. Petru şi Pavel în 2022? Vezi câte zile durează Postul Sfinților Apostoli

Smiley și Gina Pistol s-au căsătorit civil. Primele imagini de la eveniment | GALERIE FOTO

Două copile de 11 şi 12 ani se jucau în faţa porţii când au fost izbite în plin de o maşină condusă de un şofer începător

Calendar ortodox 27 mai 2023. Ce sfânt este cinstit sâmbătă?

Gina Pistol și Smiley au spus „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Primele imagini de la eveniment

Primele imagini cu Gina Pistol în rochie de mireasă! Frumoasa vedetă a spus marele "Da"

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies