Calendar Creștin Ortodox, vineri, 9 decembrie 2022. Zămislirea Sfintei Fecioare Maria

Creștinii sărbătoresc o mare sfântă vineri, 9 decembrie 2022!

Autor: Elena Popescu

In articol:

Potrivit Calendarului Creștin Ortodox, pe data de 9 decembrie 2022, credincioșii o sărbătoresc pe Sfânta Proorociță Ana, mama Sfântului Prooroc Samuel.

Post cu dezlegare la ulei și vin. Zămislirea Sfintei Fecioare Maria.

Calendar Creștin Ortodox, vineri, 2 decembrie 2022. Cine a fost Sfânta Proorociță Ana?

Sfânta Prorociţă Ana, mama Prorocului Samuel, era de loc din oraşul Armatem, din Muntele Efraim. Aceasta a fost căsătorită cu un bărbat din seminţia lui Levi, numit Elcana.

Sfânta Prorociţă Ana nu putea face copii, de aceea, soțul ei și-a mai luat o femeie cu care a făcut copii. Însă Ana nu și-a pierdut speranța și s-a rugat lui Dumnezeu să îi dea și ei un copil.

Dumnezeu s-a milostivit și i-a dat Anei un copil pe care l-a numit Samuel. După o viață petrecută în proorocie, Sfânta Ana a trecut la cele veșnice.

Tot în această zi, Biserica Ortodoxă amintește în calendar de Zămislirea Fecioarei Maria, cea care avea să devină Maica Domnului.

Citeste si: ”Drăguțul de el.” Oana Roman a făcut publice mesajele cu Marius Elisei. Ce mesaj dur a primit vedeta- kfetele.ro

Postul Crăciunului 2022. Ce NU trebuie să faci în Postul Nașterii Domnului

  • În Postul Crăciunului nu se fac nunți, botezuri și cumetrii.
  • În Postul Nașterii Domnului, biserica transmite că nu se cântă și nu se dansează.
  • În Postul Nașterii Domnului nu se consumă carne, ouă, lapte, brânză și nici alte derivate din acestea.
  • În Postul Crăciunului nu se bea alcool și nu se fumează.
  • Nu se mănâncă pește în Postul Nașterii Domnului, dacă nu este zi cu dezlegare la pește.
  • În Postul Crăciunului creștinii trebuie să se roage mai mult.
  • În Postul Nașterii Domnului este interzisă împreunarea dintre femeie și bărbat.

Postul Crăciunului 2022. Tradiții, obiceiuri și superstiții

  • În duminica Lăsatului Secului se obișnuiește ca finii să meargă la nași sau familiile să se adune și să petreacă, cu bucate alese, desfătându-se înainte de postul care va dura 40 de zile.
  • De Lăsatul Secului trebuie strânse toate oasele și resturile de mâncare într-o față de masă, iar a doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit, spunându-se următoarele cuvinte: „Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiți îndestulate și de la holdele mele oprite”. Acest obicei se practică deoarece se crede că vrăbiile, mai ales, nu vor strica ogoarele, relatează tradiții-superstiții.ro.
  • La intrarea în Postul Crăciunului, oamenii de la sate obișnuiau să pună cu gura în jos vasele în care găteau mâncare de dulce și să folosească vase noi, care să nu fie spurcate cu mâncăruri de dulce. Tradiția mai spune că cei care pun vasele de dulce cu gura în jos vor fi feriți de orice pagubă sau boală.
  • Potrivit tradiției populare, Maica Domnului l-a sfătuit pe bătrânul Crăciun să țină post ca să capete iertare, fiindcă îi tăiase mâinile soției sale, Crăciunoaia, moașa Fecioarei Maria.
  • O altă tradiție populară spune că Postul Crăciunului este considerat de Biserica Ortodoxă o pregătire a credincioșilor pentru bucuria sărbătorii Nașterii Mântuitorului.
  • Se spune că dacă în Postul Crăciunului, vremea e blândă, atunci primăvara va fi ploioasă.

Rugăciunea zilei de vineri

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă, mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe. Mă rog, însă, Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne, ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta, ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşază împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa:

Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.

Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Și fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc că neputincios sunt de nu mă vei întări, orb de nu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei face îndrăzneţ, pierdut de nu mă vei cerca, sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Surse: basilica.ro, doxologia.ro, crestinortodox.ro

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Zile libere Crăciun 2022. Vezi câte zile libere primesc românii care lucrează la stat

Pe ce dată este Boboteaza în 2023? Sărbătoarea Botezului Domnului se mai numește și Epifanie

Pe ce dată este Sfântul Vasile în 2023? Aceasta este prima sărbătoare importantă din Noul An

Când apare filmul Matrix 4 în cinematografe. Lansarea a întârziat un an

Vladimir Putin e PE MOARTE! E cutremur total la MOSCOVA. Medicii au...

”În felul ăsta descoperă oamenii cât de ciudat sunt.” Mădălin Ionescu, declarații despre artista cu care ar fi făcut marele pas, dacă Cristina Șișcanu nu apărea în viața lui

Alertă pentru părinți și elevi! Brambureală totală cu vacanțele

Pe ce dată este Sfântul Vasile în 2023? Aceasta este prima sărbătoare importantă din Noul An

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies