Calendar ortodox 11 noiembrie. Astăzi îl prăznuim pe sfântul Mina

Creştin ortodocşii îl prăznuiesc pe 11 noiembrie pe Sfântul Mare Mucenic Mina.

Distribuie pe:

Autor: Loredana Dobre

Sfântul Mina este prăznuit la data de 11 noiembrie în Calendarul ortodox 2020.  El este ocrotitorul celor păgubiţi, mare făcător de minuni şi grabnic ajutător la vreme de necazuri. În această zi fetele și femeile se duc la biserică și aprind lumânările la celălalt capăt, pentru ca în acest fel să se întoarcă lucrurile pe care le-au pierdut sau iubirea partenerilor.

Cine a fost Sfântul Mina


In articol:

Sfântul Mina s-a născut în Nakiyos, în apropiere de Memphis, în prima jumătate a secolului al III-lea. Tatăl i-a murit când avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani după acesta. Sfântul Mina a fost creştin, de origine egipteană şi ostaş în oastea împăraţilor Diocleţia şi Maximian care au dat ordin să fie torturaţi şi ucişi toţi creştinii care nu se închină idolilor.

Citeste si: Cine a fost Sfântul Mina? Toţi credincioşii care au trecut prin pagubă se roagă la el

Văzând ce se întâmplă, Mina a renunţat la simbrie şi a plecat în munte, în pustie, pentri că prefera compania fiarelor decât a oamenilor care se închină la idoli. Într-o zi se pregătea o serbare mare idolilor în cetatea Cotuanului şi acolo făceau jocuri, curse de cai şi lupte spre cinstirea zeilor necuraţi la care participa aproape toată suflarea din cetate. Auzind de acele jocuri Sfântul Mina a fost cuprins de râvnă, a lăsat munţii şi pustietatea, a venit în oraş şi a început să-l vestească pe Hristos.

Citeste si: Victor Ciutacu, săltat de Poliție?! S-a trezit cu „mascații” la ușă - evz.ro

Citeste si: Bill Gates a anunţat data când se va termina pandemia de COVID-19. “Oamenii ar trebui să înțeleagă…” - bzi.ro

Guvernatorul l-a aruncat în închisoare şi a doua zi la chemat la judecată şi i-a cerut să renunţe la credinţă. Sfântul Mina nu numai că l-a refuzat ci l-a şi certat pentru îndrăzneala lui. Văzând îndărătnicia sfântului l-a torturat cu cele mai rele chinuri pe care le-a putut imagina, l-a decapitat iar trupul l-a aruncat în foc. Creştinii au căutat în resturile focului, au luat ce nu arsese din sfânt, le-au uns cu uleiuri aromate şi le-au cinstit. Mai târziu au ridicat biserică în numele lui şi multe minuni s-au săvârşit în ea.

Moaştele Sfântului Mina

În biserica „Sfântul Mina„ - Vergu din Capitală, se află părticele din moaștele acestuia. Enoriașii se pot închina la moaștele Sfântului și în Catedrala mitropolitană din Iași. Aolo, printre moaștele celor 32 de sfinți, se află și un fragment din moaștele Mucenicului Mina.

Și în Biserica „Sfântul Mina” din cartierul Obcine, din Suceava, sunt prezente două fragmente din moaștele Sfântului. Sfântul Mare Mucenic Mina face minuni în fiecare zi cu cei care îi cer ajutorul. 

 

 

Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Iată cine este bărbatul care a intrat la închisoare din cauza Andreei Esca!

Decizie majoră pentru toată România. Orban a luat decizia. E anunțul nopții

Șocul anului: Căsnicie cu probleme uriașe: Gabriela Firea anunță: Divorț! L-am lăsat singur și am plecat”

Bianca Drăgușanu, prima declarație după ce Alex Bodi a fost luat de DIICOT! Mesajul neașteptat al vedetei: "Eu nu știu nimic ..."

Răzvan Botezatu, declarații șoc! ”Când am văzut ce e la TV, am decis să o fac, din nou!” EXCLUSIV

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies