Calendar Ortodox 5 februarie 2021. Zi de post și rugăciune

Calendar Ortodox 5 februarie 2021. Azi, biserica le pomenește pe Sfintele Mucenițe Agata și Teodula.

Calendar Ortodox 5 februarie 2021
Autor: Elena Popescu

In articol:

Calendar Ortodox 5 februarie 2021. Azi, biserica le pomenește pe Sfintele Mucenițe Agata și Teodula. Este zi de post și rugăciune.

Calendar Ortodox 5 februarie 2021

Sfânta Muceniță Agata

Sfânta Muceniță Agata a trăit în secolul al III-lea, născându-se în anul 235 în cetatea Panormos (astăzi Palermo) din Sicilia. Prăznuirea ei se face în Biserica Ortodoxă, în Biserica Romano-Catolică și în Bisericile Orientale pe 5 februarie.

Citeste si: Cea mai puternică rugăciune către Sfântului Ioan Botezătorul

Tânăra Agata strălucea prin frumusețea trupului și a sufletului și făcea parte dintr-o familie foarte bogată. Într-o zi, ea a fost cerută de soție de un consul pe nume Quintian, însă tânăra l-a refuzat, spunându-i că și-a închinat deja viața unui alt soț și acela nu este altul decât Hristos, Dumnezeul creștinilor.

Calendar Ortodox 5 februarie 2021
Calendar Ortodox 5 februarie 2021[Sursa foto: doxologia.ro]

Auzind acestea, și văzând că insistențele sale rămân fără rezultatul dorit, consulul a poruncit să fie luată și dată pe mâna unei femei necredincioase și ușuratice, pe nume Afrodisia, ca să o întoarcă de la credința ce-o avea în suflet.

Cu toate amenințările din partea consulului și cu toate pedepsele aplicate de matroană, Sfânta Agata nu a renunțat la dragostea pentru Dumnezeul ei, și toate le-a suferit pentru a nu-l face de râs înaintea oamenilor. Căci adevărat gândea sfânta că ceea ce vine de la Hristos e mult mai puternic decât ceea ce vine de la oameni.

Citeste si: Când pică Paștele în 2021. Cum se calculează data Paștelui ortodox și catolic

Văzând tăria ei, consulul hotărăște să o dea pe mâna călăilor spre a o chinui „până o avea să renunțe sau să moară”. Şi mult a fost tânăra mireasă a lui Hristos, Agata, chinuită și la torturi groaznice supusă, iar trupul ei suferea și sufletul ei se veselea în brațele mirelui său. A ordonat Quintian ca sânii tinerei fecioare să fie torturați, iar sfânta i-a răspuns torturii prin cuvintele: "Tiran nemilos, nu te rușinezi să torturezi la o femeie acel sân de la care ai supt viața, atunci când erai copil?". În cele din urmă a ordonat consulul călăilor ce o torturau pe sfântă, să-i fie tăiat pieptul cu un clește de fier. Sfânta Muceniță Agata și-a dat sufletul în brațele Mântuitorului în anul 251, la doar 16 ani, având ca zi de pomenire data de 5 februarie.

Citeste si: Previziuni sumbre ale Babei Vanga. Ce se va întâmpla în curând- bzi.ro

Tot azi se face pomenirea Sfintei Mucenițe Teodula, care și-a dat viața pentru Hristos.

Calendar Ortodox 5 februarie 2021
Calendar Ortodox 5 februarie 2021[Sursa foto: doxologia.ro]

Acatistul Sfintei Mucenițe Agata

Condac 1

A cinsti nevoinţele şi luptele Sfinţilor mucenici, cucernic lucru se arată, bine plăcut lui Dumnezeu şi de mult folos sufletelor noastre; pentru aceasta, adunându-ne, în cântări de laudă să cinstim pe fecioara Agata, vlăstarul Siciliei, zicând: Bucură-te, Sfântă Agata, fecioară muceniţă a lui Hristos!

Icosul 1

Pe cât va fi cu putinţă, să lăudăm, din dragoste duhovnicească, muceniceştile
nevoinţe ale fericitei Agata, cuvinte de laudă aducând la pomenirea ei şi zicând:
Bucură-te, mireasă a lui Hristos;
Bucură-te, a fecioarelor podoabă aleasă;
Bucură-te, odor al cetelor celor de sus;
Bucură-te, stea luminoasă a cerului;
Bucură-te, rază frumoasă a Bisericii;
Bucură-te, ajutătoare a tuturor creştinilor;
Bucură-te, tămăduitoare a bolnavilor;
Bucură-te, apărătoare a cetăţii tale;
Bucură-te, izvorâtoare de minuni;
Bucură-te, grabnic sprijinitoare a celor ce te roagă;
Bucură-te, izbăvitoare a celor năpăstuiţi;
Bucură-te, risipitoare de vrăjmaşi;
Bucură-te, Sfântă Agata, fecioară muceniţă a lui Hristos!

Condacul 2

Auzind fericita fecioară de învăţătura lui Hristos, s-a aprins de dumnezeiască râvnă şi, trecând cu vederea bunul său neam şi bogăţia cea vremelnică, a început mai înainte a se pregăti pentru pătimirea cea pentru Domnul, cântându-I: Aliluia!

Icosul 2

Trecând cu vederea slava lumii şi întru nimic socotind-o, a intrat de bună voie în  nevoinţa mucenicească, de a cărei mărime de suflet minunându-ne îi cântăm:
Bucură-te, ceea ce pentru Hristos, ai părăsit toate cele veselitoare ale lumii;
Bucură-te, ceea ce, de bună voie mergând spre pătimire, vitează te-ai arătat;
Bucură-te, cea care nu te-ai înfricoşat de cruzimea tiranilor;
Bucură-te, cea de a cărei vitejie vrăjmaşul diavol a fost nimicit;
Bucură-te, cea de a cărei frumuseţe dregătorul s-a mirat;
Bucură-te, cea de a cărei îndrăzneală el nu putea răspunde;
Bucură-te, bucurie a îngerilor;
Bucură-te, strălucită prăznuire a oamenilor;
Bucură-te, alungare a diavolilor;
Bucură-te, osândire a închinătorilor de idoli;

Bucură-te, credincioasă întărire a creştinilor;
Bucură-te, cinstită ocrotire a fecioarelor;
Bucură-te, Sfântă Agata, fecioară muceniţă a lui Hristos!

Calendar Ortodox 5 februarie 2021
Calendar Ortodox 5 februarie 2021[Sursa foto: doxologia.ro]

Rugăciune care se citeşte în fiecare zi de post

Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rostul rugăciunii în viața creștinului

Rugăciunea este manifestarea firească a dependenţei noastre totale de Dumnezeu, care ne-a creat să tindem mereu spre o comunicare din ce în ce mai deplină cu El. Ea exprimă nostalgia fiinţei umane după Creatorul ei, aşa cum spunea Fericitul Augustin: „Ne-ai făcut, Doamne, să tindem spre Tine şi neliniştit este sufletul nostru până se va odihni în Tine".

Rugăciunea este un răspuns firesc de recunoştinţă, de mulţumire şi preamărire la nenumăratele semne şi acte de iubire venite din partea lui Dumnezeu. Rugăciunea este dialogul iubirii dintre noi şi Dumnezeu, absența ei însemnând absenţa sau răcirea acestei iubiri, ceea ce constituie cea mai mare pierdere pentru noi, căci cel mai important folos al rugăciunii nu stă în ­împlinirea dorinţelor noastre, ci în comuniunea pe care rugăciunea o stabileşte între noi şi ­Dumnezeu.

Sursa: ziarullumina.ro

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Cea mai puternică rugăciune către Sfântului Ioan Botezătorul

Ce semnificație are fiecare an de căsnicie. Idei de cadouri pentru soţul sau soţia ta la aniversarea căsătoriei voastre

Calendar Ortodox miercuri, 3 februarie 2021. Rugăciune grabnic ajutătoare către Duhul Sfânt

5 zodii vor avea bani mulți începand de săptămâna următoare!

Cutremur în televiziune. O mare vedetă pleacă de la Pro Tv? La ce post rival ar merge

Reacția emoționantă a lui Traian Băsescu când a aflat că fiica sa, Ioana a fost condamnată la închisoare (SURSE)

Istoria secretă. Ceaușescu și minunea de la Cutremurul din 1977, prin ochii CIA

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies