Calendar Ortodox, joi, 1 iunie 2023. Sfântul Mucenic Martirul este prăznuit aastăzi

1 iunie 2023. Iată care sunt evenimentele importante amintite în prima zi de vară.

Autor: Alina Petre

In articol:

Calendar Ortodox Joi, 1 iunie 2023. Sfântul Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful și Sfinții Mucenici Hariton, Firm şi Valerian sunt prăznuiți astăzi.

Calendar Ortodox Joi, 1 iunie 2023

În fiecare an, la data de 1 iunie, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfântul Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful și Sfinții Mucenici Hariton, Firm şi Valerian. Nu este sărbătoare cu Cruce Roșie.

Sfântul Iustin s-a născut în Palestina, în cetatea Flavia Neapolis, într-o familie înstărită și păgână. Conform scrierilor sale, era samaritean de origine, însă tatăl său Priscus și bunicul său, Baccheios ar fi putut fi de origine greacă sau romană.

Ajuns la vârsta maturității, Sfâmtul Iustin a ales să se convertească la creștinism. Într-una din lucrările sale, a povestit că un bătrân i-a vorbit pe malul mării despre creștinism, despre venirea lui Iisus și a ajuns la concluzia că această credință este filosofia advărată.

Sfântul Iustin a susținut creștinismul și chiar a deschis o școală în care preda filosofia creștină. Acest fapt a dus la condamnarea lui, cu motivul că a susținut o religie interzisă la acea vreme.

Sfântul Justin Martirul şi Filosoful a fost condamnat la moarte prin decapitar, împreună cu șase dintre însoțitorii lui: Hariton, fecioara Harita, Evelpist, Peon, Ierax și Liberian.

Citeste si: „Nu faceți decât să mă ambiționați mai tare!” Bogdan Mocanu răspunde comentariilor negative, după ce a lansat noua piesă- kanald.ro

Citeste si: Imagini din dronă de la locul exploziei din Vrancea. Localnic: „Ne-au spus să fim pregătiți să plecăm”- stirileprotv.ro

Citește și: Sărbători ortodoxe iunie 2023: Vezi pe ce dată pică Rusaliile, Sfânta Treime, Sânzienele, dar și sărbătoarea Sf. Petru și Pavel

Calendar Ortodox Joi, 1 iunie 2023. Un mare sfânt este prăznuit astăzi

Calendar Ortodox Joi, 1 iunie 2023. Un mare sfânt este prăznuit astăzi

[Sursa foto: Shutterstock]

Moșii de vară 2023

Conform Calendarului Ortodox, Moșii de vară pică pe data de 3 iunie, înainte de Rusalii. Sărbătoarea este dedicată pomenirii celor decedați și poartă denumirea de Sâmbăta Morților. Este o sărbătoare mare pentru creștini, notată cu cruce roșie.

În ziua în care pică Moșii de vară, are loc Sfânta Liturghie în toate bisericile ortodoxe, pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice.

De Sâmbăta Morților, înainte de Rusalii, gospodinele pregătesc vase cu mâncare și pachete, pentru a le da de pomană. Credincioșii merg la biserică la prima oră a dimineții, cu un coș încărcat cu alimente. 

Citeste si: „Eu vreau psihic să fiu bine, ca în egală măsură, psihic să îl fac bine pe copilul meu. Dacă vreau mâine, eu stau cu unul de 18 ani, că așa vreau eu.” Marcela Fota a vorbit despre partenerul său- kfetele.ro

Citeste si: EXCLUSIV- O profesoară i-a rugat pe părinți să doneze banii de flori în scop caritabil: ”Am vrut să aduc o fărâmă de speranță în sufletul acestei mame”- stirilekanald.ro

Citeste si: "Acum văd cum karma lucrează. Doriane ești la fel de țepar ca Donca, doar că tu ca personaj faci mai mult rău copiilor". Dorian Popa, pus la zid! Ce a făcut și de ce este aspru criticat- radioimpuls.ro

În această zi, la biserică se merge cu un platou de colivă, cu vin, prescură, pâine, precum și alte alimente, în funcție de alegerea fiecărui credincios. După ce sunt sfințite de către preo t, acestea se dau de pomană celor care au participat la Sfânta Liturghie, în special copiilor, bărbaților și oamenilor nevoiași.

Citește și: Zile libere iunie 2023. Ziua de 2 iunie a devenit punte pentru bugetari

Calendar Ortodox Joi, 1 iunie 2023. Un mare sfânt este prăznuit astăzi

Calendar Ortodox Joi, 1 iunie 2023. Un mare sfânt este prăznuit astăzi

[Sursa foto: Shutterstock]

Evenimente importante amintite pe 1 iunie

  • Ziua Copilului este sărbătorită pe 1 iunie.
  • 1475: Prima mențiune documentară a orașului Craiova.
  • 1533: Anne Boleyn a fost încoronată regină a Angliei printr-o fastuoasă ceremonie la Westminster Abbey.
  • 1910: Membrii expediției către Polul Sud, conduși de Robert Falcon Scott, părăsesc Anglia.
  • 1914: Are loc, la Constanța, vizita oficială a Țarului Nicolae al II-lea, împreună cu ceilalți membri ai familiei imperiale ruse. Au fost întâmpinați de familia Regală și de personalități politice române. Aceasta va fi ultima lor vizită înafara Rusiei, înainte de asasinarea lor de către bolșevici din anul 1918.
  • 1937: Se desființează Universitatea Săsească, unitate politică și administrativă a sașilor transilvăneni ce a activat din 1876 ca fundație.
  • 1939: Alegeri parlamentare în România, în urma cărora Frontul Renașterii Naționale- care prezentase liste unice, fără contracandidați- obține toate locurile în Adunarea Deputaților și în Senat.
  • 1945: Autoritățile române înființează Universitatea Bolyai din Cluj, cu predare în limba maghiară, pentru a arăta bunăvoință în perspectiva Tratatului de Pace din 1947.
  • 1946: Sunt executați la Jilava, Mareșalul Ion Antonescu, împreună cu Mihai Antonescu, Constantin Z. Vasiliu și Gheorghe Alexianu, în urma condamnării la moarte de instanța "Tribunalului Poporului".
  • 1949: S-a inaugurat Teatrul de Stat din Reșița cu piesa „Cumpăna”, de Lucia Demetrius.
  • 1957: S-a înființat, la București, Muzeul Literaturii Române. A fost fondat de către criticul și istoricul literar Perpessicius, care a fost și primul director al instituției.
  • 1957: Televiziunea Română a transmis prima emisiune pentru copii de la Teatrul Țăndărică din București.
  • 1980: Postul de televiziune american, „Cable News Network" (CNN), a efectuat prima transmisie, pe 1 iunie.
  • 2004: Adunarea Generală al ONU, declară anul 2005, ca An Internațional al Fizicii, în amintirea împlinirii a 100 de ani de la publicarea celebrelor lucrări ale lui Albert Einstein.
  • 2009: Un Airbus A 330, aparținând companiei Air France, a dispărut deasupra Oceanului Atlantic. Au fost 228 de victime, iar cutia neagră a fost găsită după 23 de luni de căutări.

Surse: ro.wikipedia.org, crestinortodox.ro

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Rusalii 2023: Rețetă de orez cu lapte. Vezi cum se prepară desertul tradițional românesc

Cum se prepară coliva pentru Moșii de vară 2023. Rețetă tradițională de colivă pentru Sâmbăta Morților

Imagini din dronă de la locul exploziei din Vrancea. Localnic: „Ne-au spus să fim pregătiți să plecăm”

„Nu faceți decât să mă ambiționați mai tare!” Bogdan Mocanu răspunde comentariilor negative, după ce a lansat noua piesă

UPDATE. FOTO/VIDEO. Explozie de proporții în Călimănești. 4 muncitori s-au stins din viață pe loc, după ce magistrala de gaz a sărit în aer. Autoritățile au deschis un dosar penal

„Nu doresc nimănui să simtă ceea ce simţim noi în momentele astea şi ce am simţit noi în aceste patru săptămâni.” Ce s-a întâmplat cu mama lui Sebi, tânărul care a pierit în...

"Atât de magic!" Val de reacții după ce Ana-Maria Geoană a publicat imagini în premieră de la nunta cu Garret Cayton de la Veneția

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies