kanald.ro
Diverse
Calendar ortodox marți, 6 iulie 2021. Cinci mari sfinți sunt prăznuiți marți. Sărbătoare în calendarul ortodox
Calendar ortodox marți, 6 iulie 2021. În calendarul ortodox sunt sărbătoriți cinci sfinți importanți.
Pe 6 iulie 2021, în calendarul ortodox sunt sărbătoriți următorii sfinți: Sfântul Mucenic Arhip, Sfânta Muceniță Lucia din Roma, Sfântul Mucenic Filimon, Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare, Sfântul Sfințit Mucenic Astie, episcopul Dirahiei.
Calendar ortodox marți, 6 iulie 2021
Citeste si: Rugăciunea puternică pentru dezlegare blestem și de toată lucrarea diavolească
Sfântul Arhip a fost unul din cei 70 de apostoli și a fost episcop în Cetatea Colose, din Frigia, Asia Mică.
Filimon a fost un creștin binecredincios, în casa căruia se adunau creștinii pentru săvârșirea slujbelor dumnezeiești. Ulterior a devenit episcop și a păstorit în cetatea Gaza. În acest timp, soția sa a rămas în Colose unde îngrijea creștinii.
În cetatea Colose exista un templu ridicat în cinstea zeiței Artemis. În timpul unei sărbători închinate idolilor, păgânii au invadat casa lui Filimon. Sfinții Apostoli Arhip, Filimon și Apfia au fost prinși în Biserică și aduși înaintea lui Artocles, conducătorul cetății Efes. La porunca acestuia, Sfinții au fost chinuiți și apoi uciși cu pietre, potrivit basilica.ro.
Citeste si: Rugăciune pentru găsirea unui loc de muncă. Cum să te rogi dacă îţi cauţi un serviciu
Rugăciune care se rostește în fiecare marți
Citeste si: Rugăciune pentru iertarea păcatelor celor adormiți. Cum să te rogi pentru cei trecuți în neființă
Doamne Dumnezeul meu, osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată.
Sursa: doxologia.ro