
In articol:
- Calendar Ortodox, vineri, 24 martie 2023
- 24 martie 2023. Canon de rugăciune
- Evenimente importante amintite pe 24 martie
Calendar Ortodox, vineri, 24 martie 2023. Biserica amintește astăzi de Înainteprăznuirea Bunei Vestiri, dar și de Sfântul Cuv. Zaharia și Sfântul Ier. Artemon.
Calendar Ortodox, vineri, 24 martie 2023
Conform Calendarului Ortodox, la data de 24 martie 2023 are loc Înainteprăznuirea Bunei Vestiri. Biserica îi cinstește astăzi pe Sfântul Cuv. Zaharia și pe Sfântul Ier. Artemon. Este zi de post.
Buna Vestire sau Blagoveștenia este o sărbătoare creștină, celebrată în fiecare an, la data de 25 martie, cu 9 luni înainte de Ziua Nașterii Domnului. Pentru că de fiecare dată pică în Postul Paștelui, este dezlegare la pește.
Astfel, credincioșii care au ales să postească timp de 40 de zile, până la Învierea Domnului, vor avea voie să consume pește în această zi, dar și pe 9 aprilie, atunci când sărbătorim Intrarea Domnului în Ierusalim. Ambele sărbători sunt notate în calendar cu cruce roșie, fiind foarte importante pentru creștini.
În zilele în care se poate consuma pește, creștinii merg la biserică pentru a participa la slujbă.
Se împart pachete cu pește și produse de post, alături de o lumânare aprinsă.Citește și: Buna Vestire 2023. De ce nu se face pomenirea morților în această sâmbătă din Postul Paștelui
Calendar Ortodox, vineri, 24 martie 2023. Înainteprăznuirea Bunei Vestiri
24 martie 2023. Canon de rugăciune
Tropar la Praznicul Înainteprăznuirii Bunei Vestiri, glasul al 4-lea:
Astăzi începutul bucuriei a toată lumea îndeamnă a lăuda Înainteprăznuirea, că iată, Arhanghelul Gavriil vine, aducând Fecioarei Buna Vestire şi către dânsa strigă: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!
Cântarea 1, glasul al 4-lea
Irmosul:
Adâncul Mării Roşii, cu picioare neudate, trecându-l pedestru Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise, în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Să se veselească plină de bucurie lumea, simţind pogorârea Domnului în ea, căci din adâncul milostivirii din cer coboară, luând trup în pântecele Fecioarei.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Iată, dumnezeiescul arhanghel al Împăratului tuturor şi Dumnezeu se trimite la tine, Împărăteasă, ca să-ţi vestească venirea şi-ţi va striga: Bucură-te, pentru chemarea din nou a strămoşului.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Năstrapă plină de lumină şi cu totul de aur, pregăteşte-te ca să primeşti în tine Mana Vieţii. Căci va veni la tine, prin glasul Îngerului, sălăşluindu-Se, mai presus de fire, în tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Înlăuntrul tău, Curată, Se va sălăşlui Cel Ce locuieşte pururea în ceruri. Căci vine să ridice la cer plămădeala oamenilor, întru aceasta cu adevărat îmbrăcându-Se.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
Nu întru înţelepciune, nici întru putere, sau bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine, Înţelepciunea Tatălui Cea ipostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pământule, cel ce făceai să crească, cu întristare, spinii patimilor, bucură-te şi saltă! Că iată, Plugarul Cel Nemuritor va veni acum să te scoată din blestem.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fecioară neîntinată, dumnezeiască lână, găteşte-te căci asupra ta, ca o ploaie, Dumnezeu Se va pogorî, ca să usuce izvoarele călcării de poruncă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Carte dumnezeiască, pregăteşte-te, căci cu degetul Tatălui va scrie întru tine Cuvântul cel dumnezeiesc, întrupându-Se şi dezlegând călcarea de lege a răutăţii mele.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Sfeşnic de aur, primeşte lumina dumnezeirii să strălucească prin tine şi să dăruiască lumii viaţă, prin care se va împrăştia întunericul răutăţilor noastre.
Irmosul:
Nu întru înţelepciune, nici întru putere, sau bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine, Înţelepciunea Tatălui Cea ipostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.
Cântarea a 4-a
Irmosul:
Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica, pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: slavă puterii Tale, Doamne.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Citeste si: Hemoroizi externi – cauze si metode de tratament
Taina cea de demult, rânduită mai înainte de veci, începe astăzi să primească arătare. Pământule şi cerule, împreună bucuraţi-vă şi cu un singur glas, împreună strigaţi!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce eşti palat mare al Împăratului, deschide-ţi dumnezeieştile intrări ale auzului. Căci iată va să vină Adevărul Hristos şi să Se sălăşluiască înlăuntrul tău.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca să îndrepteze alunecarea strămoaşei, Izbăvitorul Se va arăta sălăşluindu-Se în pântecele tău cel Neispitit de nuntă. Aceluia să-I strigăm: Slavă Puterii Tale, Doamne!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Avacum de demult te-a numit pe tine mai înainte munte umbrit de virtuţi, din care avea să Se arate Dumnezeul nostru, Fecioară cu totul fără de prihană, care singură eşti podoaba muritorilor.
Cântarea a 5-a
Irmosul:
Tu Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
O, Mieluşea Nepătată, Mielul Dumnezeului nostru vine să Se Sălăşluiască în pântecele tău, ridicând păcatele noastre.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Toiagul cel de taină peste puţin va să înflorească, după cum s-a scris, floare dumnezeiască, din rădăcina lui Iesei, arătându-Se nouă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu glasul îngerului pregătită fiind ca o viţă de vie, pregăteşte-te, Fecioară, spre rodirea Strugurelui Celui Copt şi fără de stricăciune.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preamare între profeţi, Isaia, veseleşte-te! Căci Fecioara, despre care ai grăit mai înainte, zămisleşte în pântece pe Îngerul Sfatului Celui Mare.
Citește și: Buna Vestire 2023. Ce NU ai voie să faci de Ziua Cucului, dacă vrei să îți meargă bine tot anul
Calendar Ortodox, vineri, 24 martie 2023. Înainteprăznuirea Bunei Vestiri
Cântarea a 6-a
Irmosul:
Jertfi-voi Ţie, cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica cea curăţită de sângele demonilor cu Sângele Cel curs din coasta Ta.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te, îţi grăieşte ţie Arhanghelul! Căci vei zămisli în pântecele tău, în chip de negrăit, Bucuria, pe care Eva a pierdut-o, prin călcarea poruncii, Fecioară.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Nu te teme, Fecioară! Căci focul dumnezeirii nu va arde nicicum pântecele tău. Că rugul cel de demult, care, arzând, nicicum nu se mistuia, pe tine mai înainte te-a închipuit, Fecioară.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te, Fecioară, muntele pe care Daniel l-a văzut mai înainte. Căci din tine se va tăia Piatra cea înţelegătoare, care va sfărâma chipurile cele neînsufleţite ale demonilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Împăratul păcii va veni întru tine, ca prin tine să împace pe cei loviţi şi învinşi în lupta cu cel viclean prin sfatul cel rău al şarpelui, Născătoare de Dumnezeu.
Irmosul:
Jertfi-voi Ţie, cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica cea curăţită de sângele demonilor cu Sângele Cel curs din coasta Ta.
CONDAC, glasul al 8-lea
Podobie: Apărătoare Doamnă...
Tu eşti începutul mântuirii noastre, a tuturor celor de pe pământ, Născătoare de Dumnezeu. Căci dumnezeiescul slujitor, mai marele începător al cetelor, Arhanghelul Gavriil, a fost trimis din cer să stea înaintea ta şi ţi-a adus bucurie, ceea ce eşti cu har dăruită. Pentru aceasta, toţi strigăm ţie: Bucură-te, mireasă nenuntită!
Cântarea a 7-a
Citeste si: Calendar ortodox 1 iunie 2023. Ce sărbătoare este joi?- stirilekanald.ro
Irmosul:
Cel Ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam şi ai ucis pe haldeii care vânau fără dreptate pe cei drepţi, Prealăudate Doamne, Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Chivotule înţelegător, pe care dătătorul de Lege cel adevărat, iubindu-te, Se va sălăşlui întru tine, umple-te de veselie, căci prin tine va înnoi pe cei stricaţi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceata cea dumnezeiască a proorocilor, dacă a simţit venirea cea paşnică a Izbăvitorului asupra ta, a strigat ţie: Bucură-te, izbăvirea tuturor, bucură-te, ceea ce singură eşti mântuirea lumii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Nu te teme de glas, nu te înspăimânta de cel ce grăieşte, căci slujitor al lui Dumnezeu este; şi a venit să-ţi dezvăluie ţie taina cea ascunsă îngerilor, Marie neispitită de nuntă, binecuvântată.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Văzând firea toată robită de vrăjmaşul şi voind, pentru mulţimea îndurărilor Sale, să o miluiască prin tine, Iubitorul de bine, Fecioară, nu te arăta neîncrezătoare cuvintelor îngerului.
Cântarea a 8-a
Irmosul:
Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise, în groapă, le-a închis; şi puterea focului au stins-o cu fapta cea bună încingându-se tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Norule cel Uşor al Luminii, Ceea ce nu ştii de nuntă, pregăteşte-te! Căci, iată, Soarele Cel Neapus, ca Să Strălucească asupra ta, de sus, pentru puţină vreme Se ascunde lumii întru tine şi apoi arătându-Se, dezleagă întunericul răutăţii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cel dintâi slujitor dintre îngeri a adus asupra ta glas debucurie, vestindu-ţi ţie, Preacurată, pe Îngerul Sfatului Celui Mare, Care Se va Întrupa din tine, pentru bunătatea Lui. Căruia îi strigăm: toate lucrurile, lăudaţi pe Domnul!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca pe un trandafir curat din văi, ca pe un crin cu bun miros, cunoscându-te pe tine Făcătorul nostru, Domnul, a iubit acum frumuseţea ta, Curată, şi vrea să Se întrupeze din sângele tău, ca să îndepărteze, prin bunătate, urâciunea înşelăciunii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Nedespărţindu-Se de şederea de-a dreapta a Tatălui, întru tine îşi va face sălăşluire Cel mai presus de fire, Preacurată; ca să te aşeze de-a dreapta Lui pe tine cea de aproape şi bună, ca pe o Împărăteasă şi să întindă dreapta tuturor celor căzuţi şi să ne mântuiască pe noi.
Cântarea a 9-a
Irmosul:
Eva cu adevărat, prin boala neascultării, a adus în lume blestemul; iar tu, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla sarcinii tale, ai înflorit lumii binecuvântare. Pentru aceasta, toţi te mărim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Eva, cu adevărat, a cules ca rod moartea, care lucrează pierzarea; iar din tine va răsări Rodul cel solitor de nemurire, Hristos, îndulcirea noastră, stăpână. Pe Care lăudându-L, pe tine te mărim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pogorând cerurile, acum la noi Te pogoară! Căci, iată, s-a gătit Ţie scaun, Cuvinte, pântecele Fecioarei, întru care, ca un Împărat Preafrumos vei şedea, ca să ridici din cădere zidirea dreptei Tale.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Hristos a iubit Frumuseţea ta, Fecioară Preacurată şi S-a Sălăşluit în pântecele tău, ca să izbăvească neamul omenesc din urâţenia patimilor şi să-i dăruiască frumuseţea cea de demult, Căruia închinându-ne, pe tine te mărim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ţarină neînsămânţată, Curată, primeşte, prin cuvânt, pe Cuvântul cel ceresc să răsară din tine ca un grâu aducător de roadă şi să hrănească marginile cu pâinea cunoştinţei, căruia închinându-ne, pe tine te mărim.
Citește și: Care este ora normală a României? Ora de vară sau ora de iarnă
Calendar Ortodox, vineri, 24 martie 2023. Înainteprăznuirea Bunei Vestiri
Evenimente importante amintite pe 24 martie
1818: Gheorghe Lazăr a fost numit „dascăl" de aritmetică, geometrie și geografie la Școala de la „Sfântul Sava", unde a inaugurat cursurile în limba română.
1874: Înființarea Agenției diplomatice române la Petersburg, pe 24 martie.
1882: Robert Koch, medic și microbiolog german, a anunțat descoperirea mycobacterium tuberculosis bacteria responsabilă pentru tuberculoză.
1949: Filmul „Hamlet", regizat de Laurence Olivier, a fost prima peliculă britanică ce a câstigat un premiu Oscar.
1965: Funcția de președinte al Consiliului de Stat al României a revenit lui Chivu Stoica, în urma decesului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
1973: Trupa rock Pink Floyd a lansat albumul Dark Side of the Moon.
1990: A luat ființă Serviciul Român de Informații.
1999: Războiul din Kosovo: NATO a început atacurile asupra Iugoslaviei fără aprobarea Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite (UNSC), fiind prima dată când NATO atacă o țară suverană.[9][10]
2001: A avut loc redeschiderea oficială a Galeriei de Artă Românească Modernă din cadrul Muzeului Național de Artă al României.
2015: Zborul 9525 al Germanwings aflat pe ruta Barcelona, Spania – Düsseldorf, Germania cu 150 de persoane la bord s-a prăbușit într-o regiune muntoasă a Alpilor în apropiere de Digne-les-Bains, în sudul Franței. Două zile mai târziu, după cercetarea cutiei negre, procurorii francezi au declarat că dovezile susțin concluzia că Andreas Lubitz, copilotul german, a prăbușit în mod deliberat avionul, la data de 24 martie.
2020: Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost amânate pentru 2021 ca răspuns la pandemia de coronavirus.
Surse:ro. wikipedia.org, doxologia.ro