
In articol:
Compania de streaming a anunțat apariția celui de-al șaselea sezon, episoade care vor încheia seria fascinantă despre Familia Regală Britanică. Sezonul 5 a apărut în luna noiembrie a anului trecut, iar fanii de abia așteaptă apariția următorului.
Când apare sezonul 6 din The Crown
Serialul care a intrat rapid în atenția abonaților Netflix și care a adunat o mulțime de aprecieri, se apropie de final. Potrivit creatorilor, sezonul 6 din The Crown este programat a fi ultimul. De aceea, fanii stau cu sufletul la gură și se tot întreabă când va fi disponibil.
Ei bine, o dată de lansare nu a fost comunicată de cei de la Netflix, însă se așteaptă ca și serialul să apară undeva în toamna anului 2023. Cu semnul întrebării rămâne și continuarea serialului cu alte sezoane, însă toate vor fi comunicate de către compania de streaming.
Conform planurilor Netflix, așteptarea este pe măsură. Se zvonește că sezonul 6 va da peste cap tot parcursul serialului The Crown și va aduce în lumină povești tabu, prea puțin discutate în mediul real, public. Astfel, se pare că sezonul 6 nu se va încheia cu anul 2002, cum era stabilit, ci va derula evenimentele până în anul 2005.
Citește și: Ce alte seriale istorice poți să mai vezi, dacă ți-a plăcut „Otomanii: Mahomed vs Vlad Țepeș“
Noul sezon al serialului The Crown va ecraniza moartea Reginei Elisabeta și a Prințesei Margareta, dar și nunta Regelui Charles cu Camilla.

Ce spune Familia Regală despre The Crown
Deși este un serial biografic despre membrii Familiei Regale, aceștia nu sunt deloc de acord cu el.
"Apreciem că oamenii se bucură de această interpretare fictivă a evenimentelor istorice. Totuși trebuie să o facă știind că Familia Regală nu este complice la interpretările făcute de realizatorii acestui program. Casa Regală nu a fost niciodată de acord să verifice sau să aprobe conținutul, nu a cerut să știe ce subiecte vor fi incluse și nu și-a exprimat niciodată o opinie cu privire la acuratețea programului”, a scris Palatul Regal într-un comunicat de presă.
Familia Regală s-a uitat la episoadele din sezoanele trecute din serial. Prințul Harry și Meghan au spus că serialul este ficțiune, dar se ascunde un sâmbune de adevăr în el. Regele Charles a urmărit și el câteva episoade și s-a arătat nemulțumit de acestea, căci imaginea sa din serial nu este cea reală.
Sursa: catine.ro