kanald.ro
Vedete
Care a fost primul lucru pe care l-a făcut Culiță Sterp la revenirea în țară? Imagini inedite cu Faimosul
Culiță Sterp a ajuns ieri în România și a postat primele imagini pe contul său de socializare.
Culiță Sterp a decis să părăsească competiția Survivor România, pentru că își dorea să fie acasă atunci când iubita lui aduce pe lume bebelușul.
În urmă cu doar o zi, artistul a ajuns în România și a fost întâmpinat la aeroport de familie, dar și de zeci de fani, care l-au felicitat și i-au adus cadouri. Ba chiar mai mult, Faimosul a avut parte de și o surpriză de zile mari. Familia acestuia a venit cu boldiul de lux, un Mercedes care costă peste 100.000
Și pentru că au trecut mai bine de cinci luni de zile de când a plecat din țară, Culiță Sterp a ținut să se bucure de o masă pe cinste, la o cunoscută shaormerie din București, până când avea să ajungă acasă și să
Ileana Sterp, primele declarații după sosirea lui Culiță
Ileana a postat, de curând, mai multe InstaStory-uri pe contul său de socializare, după venirea lui fratelui ei. Aceasta susține că nu a apucat încă să se vadă cu acesta, Faimosul fiind acasă, alături de Daniela, iubita lui.
Însă, îl așteaptă cu brațele deschise, acasă la mama Geta, unde urmează să se întâlnească cu toți după o lungă perioadă de timp de când nu s-au mai văzut.
"Eu nu m-am întâlnit cu el.. Ei au ajuns foarte târziu azi noapte, mai de grabă azi de dimineață, și el este împreună cu Daniela.. Noi stăm acasă, la mama Geta, și îl așteptăm cu brațele deschise", a spus Ileana, pe contul său de Instagram.