Care este diferența dintre cruce roșie și cruce neagră în calendarul ortodox

Iată diferența dintre cruce roșie și cruce neagră din calendarul ortodox!

Autor: Daniela Radan

In articol:

Toți creștinii au observat faptul că anumite sărbători sunt trecute cu o cruce neagră sau roșie în calendarul creștin ortodox, însă nu foarte mulți cunosc pe ce bază se face această distincție și ce înseamnă fiecare culoare.

Iată mai multe detalii, dar și care sunt cele mai importante sărbători cu cruce roșie și neagră din calendar!

Diferența dintre cruce roșie și cruce neagră

Crucea roșie marchează evenimente total diferite față de crucea neagră. Astfel, atunci când întâlnim crucea roșie trebuie să fim mult mai atenți la activitățile pe care le desfășurăm în acea zi, dar și la obiceiuri. Potrivit autorităților religioase, crucea neagră transmite doar o sărbătoare cu o slujbă mai specială și pomenirea unor sfinți importanți: „În zilele cu cruce roşie este bine să ne ferim a lucra ceea ce nu este absolut necesar. Sărbătorile cu cruce neagră nu este obligatoriu să le ţinem, aşa cum avem poruncă să le ţinem pe cele cu cruce roşie. Crucea neagră vrea să ne arate că este vorba de un sfânt mai important cu o slujbă puţin diferită de zilele de rând. Desigur, dacă avem totuşi evlavie pentru un sfânt trecut cu cruce neagră şi vrem să ţinem ziua lui ca pe o sărbătoare cu cruce roşie, nu greşim.”

, au fost cuvintele lui Marius Cătălin Antohi, preot al Bisericii Sfântul Ilie din Huși pentru doxologia.ro.

Care este diferența dintre cruce roșie și cruce neagră în calendarul ortodox

Care este diferența dintre cruce roșie și cruce neagră în calendarul ortodox

[Sursa foto: doxologia.ro]

Cele mai importante sărbători cu cruce roșie din calendarul creștin ortodox

Iată care sunt cele mai importante sărbători cu cruce roșie din calendarul creștin ortodox!

1 ianuarie -Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; Sf. Ier. Vasile cel Mare
6 ianuarie Botezul Domnului (Boboteaza)
7 ianuarie Soborul Sf.

Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului
27 ianuarie Aducerea moaștelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur
2 februarie Întâmpinarea Domnului (Stratenia)
25 martie Buna Vestire (Blagoveştenia)
23 aprilie Sf. M. Mc. Gheorghe Paștele – prima, a doua și cea de-a treia zi de Paște.
29 aprilie Izvorul Tămăduirii
21 mai Sf. Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena
2 iunie Înălţarea Domnului (Ispasul); Ziua Eroilor;
13 iunie Sf.
Treime;
24 iunie Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele);
29 iunie Sf. Ap. Petru şi Pavel
20 iulie Sf. Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul
6 august Schimbarea la Faţă a Domnului
15 august Adormirea Maicii Domnului
29 iulie Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul;
8 septembrie Naşterea Maicii Domnului
14 septembrie Înălţarea Sf. Cruci
1 octombrie Acoperământul Maicii Domnului
26 octombrie Sf. Mare Mc. Dimitrie,
27 octombrie Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor
8 noiembrie Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil
30 noiembrie Sf. Ap. Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României;
6 decembrie Sf. Ier. Nicolae, Arhiep. Mirelor Lichiei
25, 26, 27 decembrie Naşterea Domnului (Crăciunul)

Citeste si: „La sfârșit, din cutie, fiul meu să...” Monica Tatoiu, despre ultima sa dorință în viață!- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

Citeste si: Calendar Creștin Ortodox FEBRUARIE 2022. Cea mai importantă sărbătoare a lunii februarie

Cele mai importante sărbători cu cruce neagră

Iată lista celor mai importante sărbători trecute cu cruce neagră în calendarul creștin ortodox!

10 ianuarie Sf. Cuv. Antipa de la Calapodești; Sf. Ier. Grigorie, ep. Nissei și Dometian, ep. Melitenei; Sf. Cuv. Marchian; Sf. Teofan Zăvorâtul
17 ianuarie Sf. Cuv. Antonie cel Mare; Sf. Cuv. Ahila și Antonie cel nou de la Veria
10 februarie Sf. Sfinţit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Enata şi Valentina
24 februarie Întâia şi a doua aflare a Capului Sf. Ioan
28 februarie Sf. Cuv. Ioan Casian Romanul şi Gherman din Dobrogea; Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul; Sf. Sfinţit Mc. Nestor; Sf. Sfinţit Mc. Proterie
9 martie Sf. 40 de Mucenici. din Sevastia; Sf. Mc. Urpasian
12 mai Sf. Mc. Ioan Valahul; Sf. Epifanie, Arhiep. Ciprului; Sf. Gherman, Patr. Constantinopolului
25 mai A treia aflare a Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul;

Citeste si: Sfinții Trei Ierarhi 2022. Sărbătoare cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox

30 iunie Soborul celor 12 Sf. Ap.; .†) Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeţ
1 iulie Sf. Ier. Leontie de la Rădăuţi; Sf. Mc., doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian
27 iulie Sf. M. Mc. şi Tămăduitor Pantelimon; Sf. Cuv. Antuza
30 august Sf. Ier. Varlaam, Mitropolitul Moldovei şi Sf. Cuv. Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului; Sf. Ier. Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, Patr. Constantinopolului
1 septembrie Sf. Cuv. Dionisie Exiguul; Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul şi Marta, mama sa; Sf. 40 de Muceniţe din Adrianopol
23 septembrie Zămislirea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa şi Polixenia
14 noiembrie Sf. Ap. Filip; Sf. Ier. Gridorie Palama, arhiep. Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului)
15 noiembrie Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ; Sf. Mc. şi Mărt. Gurie, Samona şi Aviv (Începutul Postului Crăciunului)
16 noiembrie Sf. Ap. şi Ev. Matei
21 noiembrie Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia) (Dezlegare la peşte)
23 noiembrie Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul-Vâlcea; Sf. Ier. Amfilohie, ep. Iconiei, şi Grigorie, ep. Acragandelor
25 noiembrie Sf. M. Mc. Ecaterina; Sf. M. Mc. Mercurie (Odovania Praznicului intrării în Biserică a Maicii Domnului)
3 decembrie Sf. Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica şi Căldaruşani; Sf. Prooroc Sofronie; Sf. Mc. Teodor, Arhiep. Alexandriei
5 decembrie Sf. Cuv. Sava cel Sfinţit; Sf. Mc. Anastasie; Sf. Cuv. Mc. Cosma Atonitul

 

Surse: libertatea.ro, doxologia.ro

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Calendar Creștin Ortodox 8 februarie 2022. Mare sărbătoare pentru creștini

De ce luna februarie are 28 de zile? Lucruri mai puțin știute despre cea mai scurtă lună din calendar

Calendar Creștin Ortodox 1 februarie 2022. Rugăciunea Sfintelor Mucenițe Perpetua și Felicitas

4 zodii dau lovitura maine. Astrologii anunță câștiguri financiare pentru ei

Vestea serii despre Monica Pop! Ce s-a întâmplat cu celebrul medic (VIDEO)

Jador, de urgență la spital! Artistul a avut nevoie de perfuzie la primele ore ale dimineții

Omul lui Putin, prins în Ucraina. A făcut peste 200 de vitime

CTP: „Eu nu mă simt mândru pentru David Popovici. Nici România nu are de ce să fie mândră!”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies