kanald.ro
AS Roma este ultima echipă pe care Jose Mourinho a pregătit-o
AS Roma este ultima echipă pe care Jose Mourinho a pregătit-o
Sport
Franța a câștigat două ediții de EURO, Portugalia una singură. Anglia nu a reușit să se impună niciodată în cadrul acestui turneu, deși în 2021 a ajuns în finală.
Campionatul European de Fotbal din anul 2024 va începe pe data de 14 iunie. Meciul de deschidere va fi între Germania (țara gazdă) și Scoția. Faza grupelor se va termina pe data de 26 iunie, conform Sofascore.
Campioana en-titre, Italia, are o grupă din care mai fac parte următoarele selecționate: Croația, Spania și Albania. Totuși, „Squadra Azzura” nu este favorită să câștige EURO 2024 în viziunea unui antrenor foarte cunoscut, anume Jose Mourinho.
Mai exact, Jose Mourinho a spus, potrivit Digi Sport, care menționează ca sursă Bein Sports că: „Pentru mine, Portugalia, Franța și Anglia sunt cele mai puternice trei echipe naționale. Pot exista surprize, bineînțeles, dar dacă ne uităm la calitatea jucătorilor celor trei echipe, se vede clar că au toate atuurile pentru a câștiga titlul european”.
În afară de Anglia, celelalte două echipe numite de Jose Mourinho, au câștigat Campionatul European de Fotbal în trecut.
Lusitanii s-au impus la ediția din 2016, iar Franța în 1984 și 2000.Jose Mourinho care sunt echipele pe care le consideră favorite să câștige EURO 2024
La ediția din anul 2021 a Campionatul European de Fotbal, doar Anglia și Franța au reușit să termine grupa pe primul loc. Portugalia a fost una dintre selecționatele care au ajuns în optimi de pe treapta cu numărul trei din grupă.
În faza optimilor de finală, Franța și Portugalia au fost eliminate din competiție. Mai exact, conform platformei Transfermarkt, elevii lui Didier Deschamps au cedat în fața Elveției.
Meciul s-a terminat cu scorul de 3-3 după cele 90 de minute de joc.
Elvețienii nu au ratat niciun penalty, în timp ce, în tabăra francezilor, singurul fotbalist care nu a reușit să înscrie de la „punctul cu var” a fost Kylian Mbappe.
Portugalia a fost eliminată în optimile de finală ale ediției precedente a Campionatului European de către Belgia. Lusitanii au cedat cu 1-0, unicul gol al meciului fiind marcat de către Thorgan Hazard.
Anglia a reușit să învingă Germania în faza optimilor, scorul final fiind de 2-0. Apoi, elevii lui Gareth Southgate s-au duelat în sferturile de finală cu Ucraina, tabela indicând 4-0.
În semifinalele acelui turneu, Anglia s-a duelat cu Danemarca. Echipa pregătită și atunci de Gareth Southgate a avut câștig de cauză, trecând de nordici cu scorul de 2-1 după 120 de minute de joc.
Apoi, Anglia nu a reușit să câștige și în fața Italiei, echipa lui Roberto Mancini reușind să se impună la loviturile de la 11 metri.