
In articol:
Pentru Turcia și locuitorii acestei țări, de ieri, fiecare clipă trecută este o speranță la viață, dar, în același timp, și o frică nestăvilită de a nu trece iar prin cel mai negru coșmar.
Și asta pentru că acolo au avut loc mai multe cutremure foarte puternice, cel mai mare fiind de 7,8 grade pe scara Richter, în urma cărora mii de persoane au fost rănite ori ucise.
Carmen de la Sălciua pune dezastrul din Turcia pe seama lipsei credinței și biruinței omenirii
Imaginile dezastrului au ajuns virale și astfel o lume întreagă a fost și este martoră la lupta de supraviețuire a turcilor.
Carmen de la Sălciua se regăsește și ea printre cei care s-au arătat îngroziți de nenorocirea care s-a abătut asupra celor din Turcia și vine cu o explicație pentru cutremurele care au mistuit totul în calea lor.
Manelista este de părere că nimic din ce s-a întâmplat ieri în Turcia nu are la bază vreo explicație științifică, ci sunt doar semne trimise de Dumnezeu.
Semne, spune ea, care să trezească lumea la realitate, să se întoarcă cu toții către El, căci doar El este cel care ne poate lua și ne poate da, în aceeași măsură.
”Am deschis TikTok-ul și aceste imagini mi-au făcut seara tristă! Poate în al 12-lea ceas ne dăm seama că Dumnezeu ne așteaptă să ne întoarcem către El. El a fost, este și va fi scăparea noastră! Toate aceste dezastre ce se petrec… nu le mai găsiți în explicația aia cu ”plăcile tectonice.” Este pur și simplu Semn din Cer! Noi l-am uitat pe Dumnezeu… pentru că știința este acum… Dumnezeul multora… din păcate.
Mai mult decât atât, credincioasă fiind din fire, Carmen de la Sălciua a venit și cu un îndemn de suflet pentru toți cei care o urmăresc în online.
Cântăreața spune că lumea în care trăim a ajuns să se simtă rușinoasă de credința pe care o poartă, lucru care nu ar trebui să se întâmple, mai subliniază ea.
Citeste si: Calendar ortodox 2 aprilie 2023. Ce sfânt este celebrat în calendarul ortodox?- stirilekanald.ro
Căci aici, în zilele noastre, dar și dincolo de moarte, doar Dumnezeu, mărturisește soția lui Marian Corcheș, ne este alături clipă de clipă. Oamenii vin și pleacă, dar El rămâne, indiferent de situație și de moment.
Astfel că, ea îi îndeamnă pe toți la facerea de bine, pentru că doar gesturile bune, credința, iubirea și milostenia, susține artista, ne vor ajuta la judecata de apoi și dincolo de viața de aici.
”Noi să propovăduim credința! Să nu ne fie rușine cu Dumnezeu… ca nici Lui Dumnezeu să nu-i fie rușine cu noi la Judecata cumplită pe care o vom avea fiecare! Să facem bine cât putem… Aici pe pământ! Și să trimitem comorile noastre dincolo… că acolo au cea mai mare valoare. Comorile noastre să fie credința, milostenia și iubirea de Dumnezeu și de aproapele! Vine momentul în care vom merge fiecare… de unul singur! În Dumnezeu să ne punem nădejdea. Nu în oameni. Pe oameni să-i iubim și să-i ajutăm. Dar nimeni în afară de Iisus nu va fi până la sfârșit lângă noi! Ne vom despărți cu toții într-o zi”, a încheiat artista.
Carmen de la Sălciua, reacție vehementă după cutremurul devastator din Turcia