Carmen Negoiţă a adunat bloggeriţele din Ardeal. Au dormit în „tren” şi s-au plimbat cu mocăniţa

Invitată la Baia Mare să susţină un seminar de modă, Carmen Negoiţă a avut ocazia să cunoască o mare parte din comunitatea fashion bloggeriţelor din Ardeal. Îmbrăcate fiecare conform ultimelor tendiţe, având ca pasiune comună moda, bloggeriţele au colindat apoi cele mai frumoase locuri din Maramureş.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

fara descriereCea mai interesantă experienţă a fost, de departe, călătoria cu mocăniţa, unul din visurile lui Carmen din copilărie, devenit astfel realitate, dar şi locul unde s-a cazat:  într-un hotel cu totul special, numit Carpatia Express.
fara descriere
“A fost  una din cele mai frumoase experienţe ale mele de până acum. Alături de cele 16 fashion bloggeriţe am susţinut un seminar la Baia Mare, iar apoi am realizat fiecare câte un pictorial în care am accesorizat câte o ie românească după propriul stil. Am mers apoi cu mocăniţa şi m-am cazat într-un hotel construit într-un vagon de tren. Camerele erau foarte mici, patul reprezenta cuşeta, însă totul era curat, foarte dichisit. M-am simţit ca în tabără”, povesteşte fashionista.

fara descriereMulţumită notorietăţii sale şi a succesului de care s-a bucurat la festivalurile de modă de la New York, Londra şi Paris, Carmen Negoiţă este din ce în ce mai implicată în ultima vreme în proiecte de modă. Brandurile mari îi propun să realizeze shootinguri fashion cu cele mai noi colecţii, este invitată să fie speaker la seminarii de modă şi figurează pe lista principală a celor mai mari evenimente de modă.

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate