
Câştigătorul Exatlon Sezon II. Alin Andronic s-a calificat în Finala Masculină. Acesta a jucat împotriva lui Cristi Pulhac, iar scorul final a fost de 4 la 0 în favoarea Războinicului. De asemenea, înaintea acestuia s-a purtat duelul dintre Mădălina Predoi şi Beatrice Olaru, în care Războinica Betty a reuşit să câştige duelul şi să meargă în Marea Finală Exatlon Sezon II.
Câştigătorul Exatlon Sezon II. Astfel, cei care se vor lupta în finala de mâine, 16 decembrie 2018, sunt: Alin Andronic, Iulian Pîtea, Beatrice Olaru şi Corina Petruţ.
”Deocamdată nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat Acum câteva zile stăteam în pat şi plângeam, mergeam cu o cârjă. Sunt foarte recunoscător că sunt aici. Am jucat contra lui Cristi Pulhac, am descoperit că e un om deosebit. Astăzi a fost o zi frumoasă, cu foarte mult fairplay, mi-a plăcut atmosfera în care s-a jucat. Sunt câteva persoane în viaţa mea de la care am învăţat multe lucruri, cum ar fi părinţii mei, sora mea, gândindu-mă la ei, mi-au dat putere să merg mai departe”, a zis Alin Andronic cu lacrimi în ochi.
”Ştiu doar că am strâns tare din dinţi şi am dat din mâini. E un sentiment ciudat, dar dorinţa de a câştiga şi dorinţa acestui tablou final...când
am aterizat la Exatlon, mi-am dat seama că nu e uşor, nu e o glumă. Sunt recunoscătoare, pentru că ăsta a fost visul nostru ca Războinici, să ajungem aici, aproape de finală”, a spus Beatrice Olaru.”Exatlon pentru mine a fost o experienţă unică, dar clar că nu mă mai duc în parcuri cu topogane. Acum câteva zile ai vorbit despre introspecţie şi cât de important e să ne cunoaştem pe noi înşine.
”Vreau să zâmbesc, pentru că simt un moment de descătuşare. Am trecut prin foarte multe, am şi emoţii acum.
Vreau să mulţumesc acestei competiţii pentru că mi-a oferit şansa să ajunge unde mi-am dorit. Am cunoscut oameni frumoşi”, a spus Cristi Pulhac.