Cătălin Botezatu și-a făcut deja testamentul! Cine va moșteni toată averea designerului

Designerul Cătălin Botezatu a hotărât cine va moșteni toată averea lui și și-a făcut deja testamentul.

Distribuie pe:

Autor: M.B.

Cătălin Botezatu va dona mare parte din averea lui celor mai puțin norocoși.

„De-a lungul timpului, am făcut donaţii importante unor instituţii din România, dar mai ales din afară. Aşa că tot ce rămâne, mult-puţin, va ajunge acolo unde trebuie. O parte din ce am se va duce în scopuri caritabile. Mai mult de jumătate va merge către bătrâni, restul este canalizat către o persoană dragă mie. Prietenii mei știu deja că mi-am făcut testamentul, totul e scris. Părinţii mei nu au nevoie de bani, au tot ce le trebuie pentru cât vor mai trăi. Iar moştenitorii mei sunt asiguraţi. Am foarte multă îmbrăcăminte din tinerețe. Dacă stăm să ne gândim la Gianni Versace, acum cine are produse semnate Gianni Versace are o avere! Am păstrat câteva din ele. Multe nu mai îmi vin, trebuie să recunosc, dar le-am păstrat ca amintire”, a declarat creatorul de modă pentru Libertatea.ro.

Citeste si: Sâmbătă seara se dansează ca-n filme! Concurenții de la “Îmi place dansul”, momente artistice pe coloane sonore din cinematografia internațională

Citeste si: Un nou cuplu în muzică! Cine sunt și cum a început povestea lor de iubire: ”M-a cerut în căsătorie de ziua mea!”

Citeste si: Asta e piesa care i-a înnebunit pe români. Este de o săptămână pe locul #1 în Trending pe Youtube! ”Apogeul în viața mea îl cunosc acum!”

Cătălin Botezatu, despre emisiunea „Bravo, ai stil

Deși s-a speculat că problemele de sănătate l-ar împiedica să se întoarcă în juriul emisiunii „Bravo, ai stil”, Cătălin Botezatu a negat vehement zvonurile.

„Despre speculațiile din ultima vreme legate de plecarea mea de la „Bravo, ai stil!”, țin să menționez că nu s-a pus problema să plec de la Kanal D. Televiziunea este a doua casă. Nimeni nu m-a întrebat și nici nu am avut vreo discuție pe acestă temă”, ne-a mai mărturisit celebrul designer.

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate