Cătălin Denciu, medicul erou, externat după aproape jumătate de an. A petrecut Paștele acasă, cu cei dragi

Medicul erou din incendiul de la Piatra Neamț a fost externat după luni bune!

Cătălin Denciu
Cătălin Denciu
Autor: Cristina Ionela

In articol:

Cătălin Denciu, medicul erou care a suferit arsuri grave în incendiul din secţia COVID-19 de la Spitalul Piatra Neamţ, a fost externat de la spitalul din Belgia, după luni bune de spitalizare. Cadrul medical, în vârstă de 48 de ani, a ajuns acasă înainte de Paşte, au spus apropiaţi ai familiei.

Cu puțin timp înainte de Paște, Cătălin (n.r. medicul Cătălin Denciu) a primit vestea că poate fi externat. Și nu este o extrenare de moment, un fel de învoire medicală, ci una definitivă pentru că starea sănătății lui este bună în acest moment. Poate să meargă și să mănânce singur. Recuperarea lui este aproape completă. Mai trebuie doar să facă anumite terapii de recuperare motorie, pentru a recăpăta într-o proproție cât mai mare, chiar completă, flexibilitatea articulațiilor.

Și, foarte important, mental este extrem de bine. Belgienii i-au salvat viața, i-au dăruit una nouă, ținând cont de starea în care a ajuns la ei (n.r. 70 la sută arsuri). În România nu se știe dacă ar fi supraviețuit. Așa, Cătălin a putut veni acasă, la Piatra Neamț, pentru a sărbători Paștele. A ciocnit creștinește un ou, a stat la masă cu famiia lui după atâtea luni de suferință.

Amândoi (n.r. medicii Cătălin și Alina Denciu) sunt epuizați după atâta efort și suferință. Și încă lupta nu e încheiată, chiar dacă recuperarea este una extraordinară”, au declarat apropiați ai familiei medicului-erou, pentru evz.ro

Citeste si: Cătălin Denciu, medicul care a sărit în flăcări să-și salveze pacienții, declarat ”Eroul Anului 2020” în Belgia

Citeste si: Polițiștii italieni s-au apropiat de această prostituată. Ce le-a zis tânăra, în limba română: „Am 25 de ani și…”- bzi.ro

Medicul erou din incendiul de la Piatra Neamt a suferit arsuri pe 75% din corp și suspiciune de arsuri de căi aeriene superioare. Astfel, a fost transferat în străinătate pentru tratament. Cătălin Denciu a fost transportat de urgență cu avionul în Belgia. Din cauza rănilor foarte grave pe care le-a suferit, medicului i-a fost indusă coma forţată timp de trei săptămâni. Acesta a fost externat de la terapie intensivă într-un salon al spitalului abia în ianuarie 2021.

Mai apoi, românul a început recuperarea.

Cătălin Denciu
Cătălin Denciu

Cătălin Denciu, declarat ”Eroul Anului 2020” în Belgia

Medicul erou de la Piatra Neamț a fost declarat ”Eroul anului 2020” în Belgia. Vestea a fost dată de directorul regional al Biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge.

Citeste si: FOTO Cum se simte și cum arată Cătălin Denciu, medicul-erou din incendiul de la Spitalul Piatra Neamț: „Pot deja să merg cu bicicleta”

„Sunt foarte bucuros că ţara mea natală, Belgia, a recunoscut meritele unui medic român din Piatra Neamţ, Cătălin Denciu, declarându-l eroul anului 2020", a declarat oficialul OMS.

 

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Detalii șocante! Adrian Cuculis, avocatul rudelor unor victime ale incendiului de la Piatra Neamț: „În secția ATI erau aprinse candele”

Încă un deces, în urma incendiului de la Matei Balș! Bilanțul se ridică la 18 morți

Doi bătrâni, filmați în timp ce dansează în plină stradă sub ochii mirați ai trecătorilor. Videoclipul a devenit viral pe internet

Horoscop IULIE 2021: o luna decisivă pentru Gemeni si incredibilă pentru Scorpioni

Klaus Iohannis A DAT ORDIN! O lege cheie se va schimba. A ajuns deja în Parlament

SCANDAL IMENS! Cine este femeia pentru care Laurențiu Reghecamf divorțează de Anamaria Prodan? Ea este motivul real al separării. Este BOMBA ANULUI

Veste istorică! Medicamentul care învinge COVID. Scapă bolnavii de la moarte

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies