Caz de cascadorii râsului în România. S-a prezentat la Poliție să fie audiat într-un dosar penal, dar a condus beat și s-a ales cu un alt dosar penal! Ce s-a întâmplat cu bărbatul

Un bărbat s-a prezentat beat la audierile la care fusese chemat, la Poliția Alba, într-un dosar privind fapte de distrugere.

Distribuie pe:

Autor: A.I.

El a condus beat 23 de kilometri pentru a ajunge la Poliție.

Potrivit IPJ Alba, un bărbat de 60 de ani s-a prezentat, joi dimineața, la secția de poliție unde fusese citat pentru a fi audiat într-un dosar penal privind o faptă de distrugere emanând un puternic miros de alcool, informează Mediafax.

S-a prezentat la Poliție să fie audiat, dar a condus beat! S-a ales cu un nou dosar penal

În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au constatat că bărbatul venise la poliție cu un autoturism, pe care l-a condus pe drumul public, de la Întregalde până în localitatea Galda de Jos. Distanța între cele două localități este de 23 de kilometri.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos i-au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate