Caz halucinant în România. Un copil de doi ani a ajuns de urgență la spital după ce a înghițit anticoncepționale!

Un copil de doar doi ani a ajuns la spital după ce a înghiţit din greşeală mai multe comprimate anticon­cepţionale pe care le-a găsit în casă.

Distribuie pe:

Autor: A.I.

Medicii din Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ spun că, deşi nu prezenta simptome care să indice prezenţa unor reacţii adverse, copilul a rămas internat pentru supraveghere.

„Acestea nu sunt toxice, însă în mod clar trebuie să aibă indicaţie medicală pentru a fi administrate. De aceea, având în vedere că pot da reacţii deosebite, cum ar fi vărsături, dureri abdominale, reacţii alergice sau alte simptome în funcţie de particularitatea copilului, a fost nevoie de internare“, a precizat dr. Tamara Solange Roşu, medic-şef UPU şi purtător de cuvânt al unităţii medicale, citată de ziaruldeiasi.ro.

Starea copilului este una bună, nefiind pusă viaţa în pericol. Specialiştii mai spun că grupa de vârstă între un an şi cinci ani este cea mai predispusă să înghită accidental medicamente.

De aceea, este indicat ca toate medicamentele din casă să fie ţinute sub cheie sau în locuri unde copiii să nu aibă acces, cum ar fi dulapuri care se află la înălţime mare. Cele mai periculoase sunt medicamentele cu indicaţie cardiacă sau neurologică, care pot cauza tulburări de ritm cardiac greu de gestionat, mai ales dacă cei mici nu au indicaţie medicală pentru a le lua.

Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate