
In articol:
- Elevi expuși la conținut pornografic de indivizi necunoscuți
- Părinții elevilor vor depune plângere la DIICOT
Mai mulți elevi ai liceului de arte plastice „Romulus Ladea” din Cluj Napoca au privit, fără voia lor, secvențe din filme pentru adulți în timp ce erau la cursurile online. Se pare că mai multe persoane, încă neidentificare, au accesat platforma pe care se desfășoară orele online și au intrat în timpul cursurilor, au înjurat și au postat filme pornografice, da față chiar și cu dascălul, care a urmărit neputincios întreaga
scenă. Copiii au fost îndemnați de profesoară să iasă de pe platformă.Părinții nu pot accepta această situație, iar vineri au anunțat că vor merge la DIICOT pentru a depune plângere, pentru că acest incident este inacceptabil.
Indivizii au făcut un gest similar și în noiembrie, anul trecut[Sursa foto: PixaBay]
Elevi expuși la conținut pornografic de indivizi necunoscuți
Părinții elevilor au depus plângeri la poliție în luna noiembrie a anului trecut, după ce s-a petrecut un incident similar. Niște persoane a căror identitate nu a fost încă descoperită, au spart platforma pe care se desfășurau orele online de la liceu de arte plastice din Cluj-Napoca și au început să înjure și să posteze poze și filmări pornografice. Li s-a tansmis că unitatea de învățământ și compania Adservio vor rezolva problema, însă nu a fost deloc așa.
„Fiica mea este elevă în clasa a Vll A la liceul de arte plastice Romulus Ladea. Încă de la începutul anului şcolar 2020 – 2021 ne-am confruntat cu aceşti indivizi care intrau pe platforma Adservio în timpul orelor şi deranjau punând muzică, înjurând etc. S-au făcut demersuri pentru soluţionarea problemei iniţial în cadrul şcolii după care am început să depunem plângeri şi la poliţie. În luna noiembrie a fost deschisă ancheta în cadrul Diicot. Parte dintr-un clip postat elevilor la oră”, a spus mama unui elev.
Elevi expuși la conținut pornografic în timpul orelor online[Sursa foto: PixaBay]
Părinții elevilor vor depune plângere la DIICOT
Miercuri, 17 martie, s-a întâmplat un incident similar, iar părinții sunt determinați să meargă până-n pânzele albe pentru ca elevii să nu mai fie expuși la astfel de atrocități.
Astfel, aceștia au anunțat că vor merge vineri, 9 martie, ora 10, la DIICOT pentru a depune plângeri.„Eu, ca părinte, îmi doresc ca acest lucru să nu se mai întâmple nici unui copil. Elevii implicaţi au vârste cuprinse între 13 şi 15 ani. Fiica mea are 15 ani deci am reuşit să-i explic situaţia într-un mod destul de matur. Ideea este că se poate întâmpla acelaşi lucru unei clase mai mici în viitor”, a mai spus un părinte.