Caz șocant la Sibiu. O tânără și-a ucis tatăl! L-a tranșat efectiv! Care ar fi motivul crimei

O tânără în vârstă de 23 de ani, din Șura Mare (județul Sibiu) și-a ucis tatăl, înjunghiindu-l de mai multe ori în zone vitale.

Distribuie pe:

Autor: A.I.

Tânăra ar avea probleme psihice. Ea a fost internată la Psihiatrie, urmând să se stabilească dacă a avut discernământ atunci când a comis crima șocantă.

Potrivit unui comunicat transmis astăzi de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veştemean, crima a avut loc în timpul nopții de vineri spre sâmbătă în locuința din Șura Mare, în care victima locuia cu soția și cele trei fiice. Bărbatul a fost descoperit cu mai multe plăgi tăiate, la nivelul craniului, toracelui şi regiunii cervicale, potrivit digi24.ro.

„S-a stabilit că inculpata B.E, fiica victimei, în vârstă de 23 de ani, a săvârşit infracţiunea de omor asupra unui membru de familie, constând în aceea că, în noaptea de 12/13.07.2019, în timp ce se afla în imobilul în care locuia împreună cu părinţii săi şi cu cele două surori mai mici, numita B.E. i-a aplicat tatălui său, B.N., multiple lovituri cu trei cuţite diferite cu care a lovit în mod repetat victima la nivelul capului, sternului, toracelui şi zonei cervicale, cauzându-i victimei leziuni traumatice grave care au condus la decesul acesteia. Moartea victimei a fost una violentă”, a declarat prim-procurorul Ion Veștemean, citat de Mediafax.  

Anchetatorii au stabilit că între cei doi nu au avut loc anterior conflicte.

Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO: