Cutie poștală

Stiri

Ce program are Poșta Română pe 15 august 2024. Orarul oficiilor poștale de Sfânta Maria

În fiecare an, la data de 15 august are loc prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, iar în România este zi liberă de la stat.

Ziua de 15 august este declarată sărbătoare legală, astfel că instituțiile bancare și nu numai vor fi închise în această zi. Vezi ce program va avea Poșta Română de Sfânta Maria.

Ce program au oficiile poștale pe 15 august 2024?

Anul acesta, ziua de 15 august pică într-o zi de joi și este zi liberă de la stat, fiindcă este sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Citeste si: Unde se vor duce toate bunurile rămase în urma compozitorului, Horia Moculescu? Fiica sa, Nidia, este complet sfâșiată de durere de când a aflat vestea tristă- kfetele.ro

Sărbătorile legale sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât cele de weekend. În zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, cu excepția unităților sanitare și a celor de alimentație publică, precum și a unităților în care activitatea nu poate fi întreruptă.

Poșta Română încă nu a transmis un comunicat oficial, cu privire la programul de lucru pentru ziua de Sfânta Maria, însă în fiecare an, oficiile poștale au fost închise în zilele de sărbătoare legală.

Citește și: Programul magazinelor și al mall-urilor pe 15 august 2024. Vezi până la ce oră sunt deschise supermarket-urile de Sfânta Maria

Citeste si: BREAKING! A MURIT Horia Moculescu!- kanald.ro

Transport Poșta Română [Sursa foto: Shutterstock]

O nouă tentativă de phishing prin SMS în numele Poștei Române

Compania Națională „Poșta Română”  atrage atenția tuturor clienților săi asupra celei mai recente campanii de phishing care folosește identitatea companiei pentru a înșela utilizatorii.

În ultimele zile, au fost raportate numeroase cazuri în care atacatorii trimit mesaje tip SMS- smishing ce par a fi de la Poșta Română, solicitându-le destinatarilor să acceseze un link pentru a completa date personale necesare livrării unui colet.

Atenție! Mesajele conțin un link scurtat (short URL) care redirecționează utilizatorii către un website ce imită vizual pagina oficială a Poștei Române. Scopul, acestei pagini false este de a colecta informații sensibile, cum ar fi datele personale sau detaliile financiare ale victimelor.

Citește și: Programul băncilor pe 15 august 2024. Vezi după ce orar funcționează instituțiile bancare de Sfânta Maria

Compania Națională „Poșta Română” le reamintește tuturor persoanelor care primesc astfel de mesaje să nu dea curs solicitării. În plus, iată ce trebuie să faceți dacă primiți un astfel de mesaj suspect:

Citeste si: Unde se vor duce toate bunurile rămase în urma compozitorului, Horia Moculescu? Fiica sa, Nidia, este complet sfâșiată de durere de când a aflat vestea tristă- kfetele.ro

Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro

Citeste si: O îndrăgită cântăreață face DECLARAȚII SFÂȘIETOARE despre Andreea Cuciuc: „Se simțea vinovată dacă...” Ce promisiune i-a făcut artista fiicei lui Igor Cuciuc?- radioimpuls.ro

  • Nu acționați impulsiv. Citiți cu atenție conținutul mesajului și verificați dacă există detalii care par suspecte sau neobișnuite.
  • Nu deschideți mesajul. Marcați-l imediat ca Spam.
  • Nu accesați link-ul. Orice link dintr-un SMS care vă solicită informații personale trebuie considerat suspect.

Faceți o sesizare. Raportați orice astfel de incident către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) la adresa: https://dnsc.ro/contact.

Poșta Română subliniază că nu solicită niciodată clienților să furnizeze informații bancare confidențiale, numere de card sau coduri PIN și nici efectuarea de plăți online ale unor taxe de livrare și recomandă tuturor clienților să fie extrem de vigilenți.

Fiți precauți și informați și nu divulgați niciun fel de date personale sau financiare în urma unor astfel de solicitări.

Sursa: posta-romana.ro