Ce s-a intamplat cu romanca de 29 de ani care a stat sechestrata timp de 10 ani intr-un beci Italia? S-a intors in tara, iar apoi...Autoritatile au facut acum anuntul

Autor: A.M.

Romanca in varsta de 29 de ani care a stat sechestrata timp de 10 ani intr-un beci din Italai, in conditii mizere si supusa la abuzuri fizice si sexuale, s-a intors in Romania.
Mama a doi copii, romanca incearca acum sa se recupereze in urma experientei traumatizante pe care a trait-o in baraca italianului care o tinea sechestrata.

Femeia, insa, nu se poate desprinde atat de usor de cele traite.

Ea se afla in prezent intr-un program de protectie a martorilor.


„S-a trecut de la arestul preventiv la arestul efectiv în cazul individului italian, care nu este la primul caz de acest gen, din păcate, şi urmează acum să se adune probele pentru dosar. Mama se află în programul de protecţie a martorilor, astfel încât să poată să depună mărturie”, a afirmat Veaceslav Şaramet, secretarul de stat in Ministerul pentru Romanii de Pretudindeni.

„Este optimistă. Şi-a făcut analizele (…) şi acestea au fost bune. Îşi doreşte şi dânsa să rămână cu copiii. Nu s-a decis dacă se întoarce sau nu acasă, dar vrea să îşi vadă mama”, a spus secretarul de stat în MRP.

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies