Ce s-a petrecut, de fapt, între Petrică Mîțu Stoian și Niculina Stoican! Băiatul de suflet al artistului a aflat chiar de la el, înainte să moară: „Există și neînțelegeri”

Alin Gabriel Matei rupe tăcerea după moartea regretatului artist și oferă amănunte despre relația pe care acesta o avea cu Niculina Stoican.

Autor: Madalina Kovacs

In articol:

După moartea fulgerătoare a lui Petrică Mîțu Stoian au ieșit la iveală în spațiul public mai multe detalii controversate din spatele ușilor închise ale relației sale cu Niculina Stoican.

Doru Gușman, impresarul regretatului artist de muzică populară a făcut dezvăluiri incredibile imediat după decesul său spunând că artista l-a dat afară pe Mîțu Stoian de la Ansamblul Folclorin „Maria Tănase” și că cei doi se certau frecvent. Între Niculina Stoican și Doru Gușman s-a iscat un scandal mediatic, iar solista l-a amenințat că discuțiile se vor muta în sala de judecată. 

Au trecut două luni de când Petrică Mîțu Stoian a trecut la cele sfinte, iar Alin Gabriel Matei, fiul de suflet al acestuia, a decis să vorbească despre relația maestrului său cu artista. Iată ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi! 

Alin Gabriel Matei face lumină în ceea ce privește cearta dintre Petrică Mîțu Stoian și Niculina Stoican 

Fiul de suflet al regretatului solist de muzică populară a aflat despre presupusul conflict chiar de la maestrul său. Tânărul spune că cei doi mari artiști nu ar fi fost, de fapt, certați, ci doar aveau gândiri diferite în ceea ce privește muzica și viața și în acest caz erau inevitabile discuțiile în contradictoriu.

Totuși, băiatul spune că nu se pune problema vreunui scandal monstru între Petrică Mîțu Stoian și Niculina Stoican. 

„E mult spus că erau certați. În societate, între oameni, există și neînțelegeri, discuții contradictorii. Așa a fost și la ei, nu erau certați, nu știu să fi avut vreodată vreo ceartă, față în față, să își adreseze cuvinte grele. Erau moduri diferite de gândire, de viață, de muzică, de anturaj ”, explică Alin Gabriel Matei pentru fanatik.ro. 

Citeste si: Bani în plus pentru femeile ieșite la pensie! Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a primi sumele în conturi- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

Niculina Stoican rupe tăcerea după acuzațiile lui Doru Gușman 

Într-o declarație pentru WOWbiz.ro, artista a făcut clarificări în ceea ce privește plecarea lui Petrică Mîțu Stoian de la Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”. Mai mult, după moartea lui ea a susținut tot timpul că ei doi au avut o relație foarte bună de prietenie și niciodată nu s-a pus problema vreunui scandal. 

„Nu am avut nicio ceartă cu Petre, nu ne-am certat niciodată, nu s-a întâmplat absolut nimic. Declarațiile altor persoane nu mă privesc, și le asumă, fac ce consideră de cuviință. Eu nu sunt certată cu nimeni, ca drept dovadă dumnealui a fost aseară, când Petre a fost aici la Ansamblu Folcloric Maria Tănase, a venit, a stat cât a considerat de cuviință dumnealui împreună cu familia. Au plecat, au venit, au rămas cei care au rămas, deci de unde discuțiile astea pe care le spune dumnealui?! Ce pot să comentez eu? Ce face, pentru mine nu are relevanță. Nu am cum să comentez.

Citeste si: Petrică Mîțu Stoian, mesaj tulburător trimis către fiul lui de suflet, în ultima conversație: "Mi-a scris vineri seara, cu o zi înainte de moartea lui"

Eu sunt manager de instituție. Eu nu pot să comentez hotărârile pe care le iau cu terțe persoane decât în cadrul instituției sau cu superiorii mei. Am luat legătura cu familia, însemnând sora lui, și am întrebat dacă este de acord să fie măcar o zi depus Petre la sediul instituției. I-am dat timp de gândire, s-au gândit, s-au sfătuit în familie și mi-a spus da, este de acord. De aici, eu am făcut demersurile necesare ca să-l aduc în instituție. Restul, de unde să știu eu de unde sunt nemulțumirile astea.

Citeste si: "Cumplit! Am început să urlu!" Când a primit apelul de la Doru Gușman, Steliana Sima a cedat! Ce s-a întâmplat în casa părinților artistei, în ziua în care a murit Mîțu Stoian? EXCLUSIV

Dacă el s-a pensionat din cauza mea, cum se poate să fi avut spectacol de "la reverede", în care noi i-am cântat cu toții "La mulți ani!", în care a primit de la mine un aranjament cu flori. Nu a existat nicio ceartă și nicio supărare între mine și Petre", a declarat Niculina Stoican în exclusivitate pentru WoWbiz.ro.

 

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

De ce boală suferă mătușa lui Petrică Mîțu Stoian? Femeia trăiește dintr-o pensie extrem de mică, deși e considerată o mare artistă!

Ce a pățit Petrică Mîțu Stoian în timpul filmărilor pentru Revelion! Totul a fost surprins pe cameră: „Era îngrijorător pentru el. Și pe hol a continuat sângerarea”

Cel mai mare secret al lui Petrică Mîțu Stoian. Ce ascundea în propria casă? Un vecin a spus totul după moartea lui: „Rareori invita pe cineva pe la el”

Top 3 cele mai prefăcute zodii

Apare o nouă forță politică în România! Anunțul făcut în miez de noapte. ESTE BOMBA ANULUI

Superba vedetă de la noi a născut în mare secret un băiețel! Artista a ținut secretă toată sarcina

Este obligatoriu pentru cei născuţi înainte de 1962! Ce trebuie să facă aceşti români

Doliu în fotbalul românesc! Fost câștigător al Cupei României! A evoluat în aceeași etapă pentru două echipe din Liga 1!

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies