Ce spune șeful Poliției despre cazul fetelor dispărute în Caracal! De ce s-a intervenit abia la ora 06:00 deși Poliția aflase de caz la orele 02:00-03:00

Polițiștii au aflat adresa principalului suspect în cazul uciderii fetei de 15 ani joi noapte, în intervalul 02.00-03.00, dar au intrat în locuință abia la ora 6.00 pentru că "autorizația de percheziție, emisă în jurul orei 3.30, era pentru ora 6.00 dimineața", spune șeful Poliției Române, chestorul Ion Buda, care invocă și "un vid legislativ".

Distribuie pe:

Autor: A.I.

Explicațiile acestuia legat de cele câteva ore în care polițiștii nu au intervenit sunt incoerente, iar concluzia acestuia este: "Da, Poliția putea să intre în locuință la ora 3.00 dacă erau indicii corecte cu privire la sechestrarea unei persoane".

Polițiștii au aflat adresa principalului suspect în cazul uciderii fetei de 15 ani joi noapte, în intervalul 02.00-03.00, dar au intervenit abia la ora 6.00 pentru că autorizația de percheziție, emisă în jurul orei 3.30, era pentru ora 6.00 dimineața, a susținut șeful Poliției Române, într-o intervenție telefonică la Antena 3, unde a dat explicații incoerente. Inițial, el a spus că polițiștii nu au stat în fața porții, ulterior contrazicându-se, relatează hotnews.ro.

Declarațiile șefului Poliției Române:

"La poartă nu a stat doar Poliția Română. A fost o echipă complexă, formată din procurori și polițiști și nu au stat la poartă. Eu mă voi deplasa acum la Caracal și vă voi da de acolo toate informațiile, stabilind ora exactă, ora la care s-a dispus și s-a semnat mandatul de percheziție.

Poliția a aflat domiciliul corect la care s-a aflat acest individ la aproximativ ora 2.00-2.30-3.00. Dar, repet, mă deplasez la Caracal și vă voi da toate datele exacte de acolo.

Am aflat adresa noi, nu de la STS. La 3.30 s-a dat mandatul de percheziție pentru ora 6.00 dimineața".
Întrebat din nou ce s-a întâmplat în acel interval, de la ora 3.30 până la ora 6.00, timp în care polițiștii au stat în fața casei, șeful Poliției a răspuns:
"Polițiștii nu au stat în fața casei, ei s-au deplasat în fața casei și au intrat la ora 6.00 (...) Există un vid legislativ. Am spus că ajung acolo și stabilesc toate datele.

Nu au stat în fața acel case, au supravegheat acea casă și la ora 6.00 s-a intrat, cu procurorul și cu toată echipa care a fost la fața locului".
Întrebat de ce nu au intrat polițiștii atunci când au ajuns, în condițiile în care legea le permitea și fără autorizație, Buda a răspuns:

"Da, există o precizare în Constituția României. (...) Trebuia să fie indicii concrete și clare...

Da, într-adevăr, nu trebuie mandat pentru asta. Poliția și procurorul au intrat atunci când a dispus domnul procuror de caz, la ora 6.00 dimineața. Procurorul de caz conduce operațiunea”.
Concluzia șefului Poliției Române: "Da, Poliția putea să intre în locuință la ora 3.00 dacă erau indicii corecte cu privire la sechestrarea unei persoane".

Condițiile în care se poate intra în domiciliul unei persoane sunt definite chiar în Constituția României, la articolul 27 unde, la litera b, se prevede că inviolabilitatea domiciliului nu se aplică dacă este vorba despre „înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane”.

Art. 27 – Inviolabilitatea domiciliului
(1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;
d) prevenirea răspândirii unei epidemii.
(3) Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege.
(4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante.

Procurorul general Bogdan Licu spune că se putea interveni fără autorizația procurorului sau judecătorului la locuința bărbatului din Caracal suspectat de uciderea fetei de 15 ani. "Din momentul în care a fost identificată locația au trecut multe ore. Cu atât mai mult cu cât viața e pusă în pericol pot să intervină fără autorizația procurorului sau judecătorului. E incredibil dacă așa s-a întâmplat”, a spus Licu, la Antena 3, adăugând că "viața fetei putea fi salvată".

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate