Ce sunt protezele dentare și cum trebuie să le întreținem ne spune Mihăilă Vlad Costin, medic stomatolog: „Indiferent cu ce patologie vine pacientul există o soluție”

Mihăilă Vlad Costin, medic stomatolog, vine cu explicații și sfaturi pentru toți cei care poartă proteze dentare.

Autor: Madalina Kovacs

In articol:

Sănătatea danturii este extrem de importantă, iar spălatul pe dinți de cel puțin două ori pe zi nu ar trebui să fie opțional.

În caz contrar, pot apărea diverse patologii, ba chiar se poate ajunge la pierderea completă a dinților. Din fericire, știința a reușit să se dezvolte atât de mult, încât nu mai există probleme cu dantura care nu se pot rezolva în cabinetul medicului stomatolog. 

Despre cum ar trebui să ne întreținem cavitatea bucală, dar și protezele dentare, în cazul în care avem, ne vorbește medicul stomatolog Mihăilă Vlad Costin. Acesta recomandă cu încredere produsele din gama Corega, care se mulează perfect pe nevoile dentare ale fiecăruia. De asemenea, mai multe informații despre cum vă puteți întreține dantura găsiți pe  stirilekanald.ro/corega/.

„Nu este greu să avem un zâmbet sănătos. Avem nevoie de o igienă cât mai riguroasă, făcută dimineața și seara, prin care să curățăm foarte bine mucoasele gingivale și structurile dentare.

Avem nevoie de controale periodice, o dată la șase luni și la un an, în care să facem detartraje și periaje și în care să rezolvăm eventualele probleme în faza incipientă, dar și de obiceiuri alimentare echilibrate. Trebuie evitate dulciurile, băuturile carbogazoase colorate și, de asemenea, e bine să evităm fumatul sau consumul de alcool”,  a explicat Mihăilă Vlad Costin, medic stomatolog. 

Protezele dentare, o soluție bună din toate punctele de vedere 

Nu există problemă de dantură care să nu se rezolve la stomatolog, spune Mihăilă Vlad Costin, medic stomatolog. Știința a proiectat tot felul de proteze dentare, destinate nevoii fiecărui pacient în parte. 

„E vorba că, indiferent cu ce patologie vine pacientul, există o soluție. Pentru acești pacienți există soluțiile moderne, reprezentate de implantele dentare, pe care se pot crea punți mobilizabile fixe sau niște punți mobilizabile sau protezele clasice totale care pot fi din acrilat sau din materiale termoplastice.

Proteza dentară este o soluție viabilă care reface aspectul estetic foarte bine, este o soluție care reface acceptabil și funcția de masticație. Viața lui se va schimba în bine. O să aibă un aspect mai plăcut, o să poată să mânănce mai bine. Există o grămadă de patologii care pot să apară dacă înghițim alimentele nemestecate. Există și componenta psihică, dacă el nu mai are niciun dinte și el pleacă cu toți dinții în cavitatea bucală, automat se schimbă și încrederea în sine.

Protezele dentare totale sunt protezele care înlocuiesc arcada totală și vorbim de maxilar de parte superioară sau inferioară, iar protezele parțiale sunt protezele care înlocuiesc anumite zone unde s-au pierdut dinți, acolo unde nu mai este posibilă crearea unor punți. Protezele parțiale au niște sisteme de prindere pe dinții adiacenți breșei care pot fi din metal sau din niște materiale termoplastice.

Purtătorii de proteze totale au parte de schimbare în alimentația lor. Trebuie să-și schimbe modul de a mânca, trebuie să mănânce cât mai elegant cu putință, adică mâncarea trebuie tăiată cu furculița și cu cuțitul. Trebuie să se obișnuiască să mănânce pe ambele zone în același timp. Trebuie să evite să muște cu protezele. Este un proces pe care trebuie să-l urmeze în faza inițială, pentru a se obișnui cât mai bine”, mai spune medicul. 

Citeste si: Vestea tristă a dimineții. Din păcate, Alexandru Arșinel...- bzi.ro

Totuși, vizita în cabinetul medicului nu se sfârșește după ce i-a fost aplicată proteza, ci pacientul trebuie să meargă regulat pentru controale. 

„Vizitele periodice la medicul stomatolog pentru întreținerea protezelor sunt necesare pentru că câmpul protectic nu va rămâne la fel ca perioada în care pacientul pleacă pentru prima dată cu protezele. El va suferi modificări cu timpul și este important să mergem regulat la medic, pentru ca stomatologul să facă ajustări protezelor. De asemenea, vorbim aici și de protezele parțiale care au croșete metalice. E bine ca medicul stomatolog să umble la acele croșete, să le strângă sau să le lărgească în funcție de situașie, pentru că de foarte multe ori, pacienții încercând să facă lucrurile astea singuri acasă ajung să le rupă”, este sfatul lui Mihăilă Vlad Costin. 

Cum se fixează protezele dentare. Tot ce trebuie să știe pacienții 

Există o mulțime de creme adezive care reușesc cu succes să ofere siguranța și confortul pentru un purtător de proteze. 

„Vorbim despre niște materiale pe care s-au făcut studii de-a lungul unor ani de zile. Vorbim despre niște adezivi speciali care se fixează pe proteză, iar pacientul are un confort și o siguranță în timpul masticației, net superioară față de acum mulți ani. Protezele dentare stau pe câmpul protetic printr-un fenomen numit succiune. Această succiune reprezintă vidul pe care îl formează proteza pe câmpul protetic mai puternic sau mai puțin puternic. Materialele noi, adezivele care se folosesc pentru fixarea protezelor ajută mai ales în cazul celor cu adeziune foarte slabă. Există câmpuri protetice unde structurile osoase s-au retras foarte mult și în acele situații sunt absolut esențiale. Bineînțelesc că există și în situațiile în care există o succiune bună pentru că îmbunătățesc considerabil partea funcțională”

Cremele adezive sunt foarte importante, sunt o soluție modernă pentru a crește confortul pacientului cu protezele dentare. Datorită lor, persoanele se obișnuiesc mult mai rapid cu protezele dentare și ajung să le accepte mult mai ușor. Inițial, există o luptă a pacientului, există un corp imens străin care intră în cavitatea bucală și gândiți-vă că este destul de greu de tolerat de țesuturi.

Există mai multe tipuri de creme adezive pentru fixarea protezei. În principiu, toate fac același lucru: fixează proteza bine pe câmpul protetic pentru ca pacientul să aibă confort sporit și în viața de zi cu zi și în refacerea funcției masticatorii. Ele se împart în mai multe categorii. Sunt adezivi care au o fixare mult mai bună, folosiți pentru câmpuri protetice foarte rezorbite, sunt adezivi care protejează mucoasa gingivală în momentul în care aceasta este mai sensibilă sau în momentul în care apar diverse leziuni la nivelul cavității bucale, sunt adezivi care crează un biofilm ce împiedică pătrunderea alimentelor sub proteză și sunt adezivi care crează un confort sporit. Toți aceștia sunt neutri ca și gust, tocmai pentru ca pacientul să aibă o sensibilitate a gustului mult îmbunătățită”, a mai dezvăluit medicul stomatolog. 

Pastilele Corega, o soluțe foarte eficientă și modernă de curățare a protezelor dentare

Ei bine, un alt pas important și vital este curățarea protezei dentare, un pas peste care nu trebuie să se sară. Medicul stomatolog recomandă cu încredere pastilele de curățare de la Corega, o soluție modernă și extrem de eficientă în îndepărtarea plăcii bacteriene de pe proteza dentară. 

„Nu este dificil procesul de curățare al protezei dentare. Trebuie curățată la fel cum curățăm și dinții noștri naturali, în fiecare zi, doar că aici se folosesc substanțe speciale pentru curățarea ei. Există soluții foarte moderne și foarte eficiente, cum sunt pastilele de la Corega în care se lasă proteza timp de trei minute, apoi se clătește proteza cu apă călduță și se curăță cu o perie specială pentru proteze. Este o soluție foarte modernă, îndepărtează foarte bine placa bacteriană, depozitele minerale sau tartrul de pe proteze și poate fi folosită zilnic. În general, se folosesc cam aceleași produse, cele mai eficiente fiind pastilele de la corega. În trecut, varianta clasică era apa și săpunul, dar metodele mai moderne sunt mai eficiente decât cele tradiționale”, mai explică Mihăilă Vlad Costin, medic stomatolog.  

Mai departe, medicul vine și exemple concrete de persoane care au proteze dentare. Acestea arată foarte natural și reușesc să le ofere pacienților încrederea în propria persoană, dar și să le satisfacă nevoile de masticație. 

„Am adus și două situații în care dantura pacientului a fost refăcută integral cu proteze totale acrilice. Într-o primă situașie, avem un pacient de 90 de ani, puteți vedea cum a fost refăcută partea estetică, el folosește adezivi dentari pentru proteză și se simte foarte bine”, spune acesta. 

„În a doua situație avem o pacientă tânără, care a avut neșansa să piardă dinții integral la nivelul maxilarului sau arcadei superioare și funcția estetică a fost refăcută foarte frumos și ea folosește acești adezivi pentru un confort sporit în timpul zilei”, a conchis medicul stomatolog. 

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Daniel Onoriu, cunoscutul pilot de raliuri, s-ar afla în stare gravă la Spitalul Floreasca!

Cum se simte prima româncă infectată cu tulpina Omicron! „Un pic m-am speriat. Nu ştiu ce o fi mâine”

Sfârșit tragic pentru Laci Farkas, solistul și chitaristul trupei Quo Vadis. A murit într-un grav accident rutier la intrare în Timișoara

Horoscop 6 Decembrie 2021: Balanțele sunt puse pe schimbări majore

Armata obligatorie în România? Adevărul despre legea care a pus pe jar milioane de români

SMILEY se desparte de Gina Pistol! A aflat ce a făcut aceasta ca să devină prezentatoare la Antena 1! ESTE SCANDAL IMENS!

Cum arată femeia care a consumat doar fructe timp de 30 de ani: „Copiii mei nu au fost interesați niciodată de dulciuri” FOTO

Mister elucidat! Anamaria Prodan a aflat cine ”a scăpat” pozele cu ea dezbrăcată: ”Va plăti. În timp foarte, foarte scurt”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies