Cele mai grele teste de logică din lume: Cinci puzzle-uri care te pun la încercare

Creatorul unui site de jocuri de logică a făcut lista celor mai dificile astfel de teste pe care le-a întâlnit până acum, avertizând că toate îi vor testa "până la limita absolută" pe cei care încearcă să le rezolve şi îi vor ţine ocupaţi "ore, dacă nu zile întregi".

Distribuie pe:

Autor: I.M.D.

fara descriereCel mai greu Sudoku din lume

Sudoku este considerat cel mai jucat şi mai analizat puzzle din lume. În 2012, matematicianul finlandez Arto Inkala a susţinut că a reuşit să creeze kalooga_36441" cel mai greu Sudoku din lume".

În contextul în care jocurile Sudoku sunt clasificate de la una la cinci stele, proporţional cu gradul de dificultate, acesta "ar primi 11", potrivit cotidianului britanic The Telegraph. Mai multe informaţii despre puzzle-urile create de Inkala se găsesc chiar pe site-ul matematicianului.

fara descriereCel mai greu Killer Sudoku din lume

Killer Sudoku este foarte asemănăr cu un Sudoku simplu, doar că indiciile apar sub forma unor grupări de celule, însoţite de suma numerelor din celulele respective. Acesta este cel mai greu joc Killer Sudoku dintre cele publicate şi rezolvate pe site-ul Calcudoku.org.

fara descriereCea mai grea problemă Bongard

Acest tip de puzzle a apărut pentru prima dată într-o carte scrisă de savantul rus Mikail Moiseevici Bongard în 1967. A devenit mai cunoscut după ce profesorul american de ştiinţe cognitive Douglas Hofstadter le-a menţionat într-o carte a sa. Pentru a rezolva puzzle-ul acesta, trebuie să găseşti o regulă la care să se conformeze cele şase tipare din partea stângă şi care să nu se aplice la cele din partea dreaptă.

fara descriereCel mai greu puzzle Calcudoku

Inventat de profesorul japonez de matematică Tetsuya Miyamoto, puzzle-ul Calcudoku seamănă cu cel Killer Sudoku, cu următoarele excepţii: (1) orice operaţie poate fi folosită pentru a obţine rezultatul unei "cuşti" (deci nu numai adunarea); (2) puzzle-ul poate avea orice dimensiune de pătrat; (3) nu se aplică regula tipică Sudoku potrivit căreia numerele de la 1 la 9 trebuie să apară în fiecare set 3x3 de celule.

fara descriereCel mai greu puzzle Kakuro din lume

Puzzle-urile Kakuro combină elemente de Sudoku, logică, rebus şi matematică de bază. Scopul este de a completa toate pătrăţelele goale folosind numere de la 1 la 9 astfel încât suma de pe fiecare bloc orizontal să egaleze numărul indicat în stânga, iar suma de pe fiecare bloc vertical să egaleze numărul indicat în capătul de sus. Fiecare număr poate fi folosit în acelaşi bloc o singură dată.

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate