Cele mai mari orgii din lumea mondenă. Diva a admis: Am încercat tot

Jane Fonda și-a povestit experiențele sexuale pe care le-a avut cu regizorul francez Roger Vadim. Totul a început de la câteva cuvinte

Distribuie pe:

Autor: D.A.


In articol:

Jane Fonda şi-a început relaţia intimă cu regizorul francez Roger Vadim și imediat acesta i-a pus în vedere că se ghidează doar după o singură regulă în viață. 

„Dacă mă culc şi cu altcineva nu te înşel, pentru că pe tine te iubesc”. Iar Jane n-a avut nimic de obiectat, dimpotrivă, a devenit complicele lui sexual.

Gelozia e un moft, mai ţinea să-i spună Vadim celei care i-a devenit cea de-a treia soţie, în anul 1965. Iar Jane, mai tânără cu 10 ani decât regizorul care-avea atunci 37 de ani, nu îndrăznea să-l contrazică. Mai mult, n-a criticat felul de-a fi al partenerului ei de viaţă nici măcar după trei ani de idilă, când vedeta hollywoodiană descoperise că jumătatea ei nu-i fusese deloc fidelă până atunci.

Cum a ajuns la orgii Jane Fonda

Nu, totul se petrecea în intimitatea dormitorului lor, nimic în văzul lumii, cu toate că nume importante din lumea artistică de la acea vreme cunoşteau promiscuitatea regizorului şi tânjeau chiar după aventurile lui. Dezinvolt până la extrem, Vadim i-a propus chiar soţiei să-şi trăiască şi ea viaţa în acelaşi stil libertin practicat de el.

Citeste si: Victor Ciutacu, săltat de Poliție?! S-a trezit cu „mascații” la ușă - evz.ro

Citeste si: Bill Gates a anunţat data când se va termina pandemia de COVID-19. “Oamenii ar trebui să înțeleagă…” - bzi.ro

Pe moment, actriţa a fost şocată de propunerea soţului de-a deveni complicele lui sexual. Dar şocul a trecut şi, cum era de aşteptat pentru o tănără naivă, nu şi-a refuzat partenerul de viaţă. De fapt, a acceptat chiar s-o primească acasă, în patul matrimonial, pe o prostituată de la un bordel din Paris, aleasă chiar de Vadim. Era doar începutul.

„L-am copiat pe el şi am intrat în partidele de sex în trei cu entuziasmul şi priceperea actriţei bune care eram”, a declarat vedeta în autobiografia ei, "My Life So Far".

Oricum, Jane devenea tot mai relaxată pe măsură ce trecea timpul. Şi n-a durat mult ca, de la sexul în trei, să se ajungă la adevărate orgii, în care erau implicate tot mai multe persoane. O astfel de invitaţie indecentă a primit chiar şi mama ei vitregă, Susan Blanchard, şi soţul ei, Michael Wager. „Ne-am amuzat puţin de întreaga situaţie şi am refuzat politicos”, a recunoscut acesta.

Jane Fonda a fost și lesbiană

Însă au existat atâţia alţii care n-au refuzat invitaţia de-a face sex în grup cu ei. În 1965, de pildă, când casa proaspeţilor însurăţei era plină ochi de superstaruri hollywoodiene, precum Marlon Brando şi Dennis Hopper, Fonda n-avea nicio jenă să stea goală la soare în curtea lor, sub privirile admirative a celor din jur.

De fapt, atmosfera era atât de încărcată sexual, încât una dintre musafirele faimosului cuplu nu s-a putut stăpâni şi a sărutat-o pe Fonda pe buze. Nu era pentru prima dată când se zvonea că actriţa era lesbiană sau cel puţin bisexuală. Întrebată dacă a avut vreodată astfel de preferinţe sexuale, Jane a răspuns: „Pe bune, chiar nu putem păstra niciun secret? OK, recunosc, am bifat probabil tot ceea ce era de bifat”, lucru recunoscut de ea şi cu alte ocazii.

“Câteodată eram trei în pat, alătădată eram mai mulţi... Câteodată eu iniţiam partida de sex în grup. Mă pricepeam atât de bine să-mi ascuns adevăratele sentimente, încât chiar mă convisesem că-mi plăcea toată treaba”, a adăugat vedeta în cartea "My Life So Far".

 

 

Abonează-te pe

Citește și:

Iată cine este bărbatul care a intrat la închisoare din cauza Andreei Esca!

Ceva nu se leagă! Rafila a explodat. Adevărul despre cazurile COVID-19 din România

Șocul anului: Căsnicie cu probleme uriașe: Gabriela Firea anunță: Divorț! L-am lăsat singur și am plecat”

In aceasta seara, de la ora 20:00, in “Nemilosul Istanbul”, Seniz, intre viata si moarte, pe patul de spital

Nici un parastas fără scandal pentru Cornel Galeș! Scene incredibile, la cimitir: ”Iau toate florile voastre și le arunc de pe mormânt”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies